Ultimele stiri
Acasa / Fără categorie / Al doilea exil

Al doilea exil

Al doilea exil

Draga Rox si Alex,

      Telefonul pe care l-am primit astazi, 8 mai, m-a intristat cand am aflat de moartea batranului. Mie, desi nu l-am cunoscut personal, mi-a fost drag. L-am asociat cu figura tatalui meu, Vasile. Numai suferinta si batranetea au facut ca oamenii acestia sa nu fie destul de intelegatori si mai buni, in anumite situatii. Ai spus si tu la inceput ca Vincenzo este bun si seamana cu tata. Mie mi-a ramas intiparita in minte aceasta descriere a ta. Stiu ca, daca nu era Cristi atat de batos, nu s-ar fi petrecut “despartirea”. Poate nici n-ar fi murit pana ati fi plecat voi in America. Pusesem deoparte poza cu Gheghe si cu el, dar acum am scos-o si o am in fata tot timpul. Omul asta a tinut la voi si poate uneori si-a dat ultimii banuti ca sa o duceti voi cat mai bine. De multe ori apreciem un lucru sau o persoana atunci cand le-am pierdut. Am trecut si eu prin asta, mai ales cu tata. Acum nu mai dezbat subiectul, pentru ca stiu ca nu e placut. Imi pare rau ca l-am abordat. Am trecut prin experiente de viata care ma obsedeaza uneori.

      In timp ce scriam la masina, m-a sunat Cristi si cand i-am povestit fragmente din convorbirile mele cu Alexandra, s-a hotarat brusc sa va sune. L-am oprit pentru ca era prea devreme acolo, 6 dimineata. O sa sune peste o ora si oricum va va trezi si probabil o s-o deranjeze pe Anna.
Acum scriu la o masina normala si maine o voi primi pe cea noua de la asociatul meu, Ion Grigorescu (Jon Grieg), ale carui articole despre “Cum se fac afacerile in America”, probabil le citesti. Este un baiat de mare calitate cu care voi avea success in domeniul in care facem business. E regizor, asa cum ti-am spus, si are o experienta de 6 ani in America, pe care eu nu o am, dar pe care o compensez cu alte calitati. Ma apreciaza si de aceea a batut palma cu mine. Stie ca nu sunt pe toate drumurile oameni ca mine, cu o asemenea orientare, experienta si atitudine. Acum sunt si eu apropiat de un om valoros. In sfarsit! Si Buhoiu e un bun profesionist si inca vreo cativa, dar nu au timp sa intre in domenii in care nu au mai incercat si in care nu au experienta. Aici daca ai inceput ceva, este mai greu sa renunti si sa te reprofilezi. Fiecare business este greu da cladit. Stii si tu. Eu o iau pe aceasta cale, pentru a nu ma plafona in altele cu care nu am tangenta.

      Acum imi dau seama cat de multe am invatat eu in apropierea bietului Nelu Tudorancea. Daca nu il ajutam atunci, in ’86, cu acel video, poate nu ramaneam decat ce am fost: un disc jockey sau… In viata totul sa plateste. Daca am noroc cu acest Ion, putem ajunge mari. Avem niste idei, pe care daca la materializam prin documentare mici de stiinta, informare, etc., putem trai foarte bine. Nu e usor singur si nici el nu poate. Avem fiecare firma lui. Luam comenzi pe doua cai si asa putem ingrosa clientela. Este un inceput bun si eu stiu ca nu vom rata nicio sansa.
Copiii, adica unul din domeniile pe care le-am atacat, sunt destul de neglijati aici. Vei vedea cu ochii tai. Am scris despre o romanca balerina. Era vorba de o exceptie si sa stii ca nici pentru ea nu va fi usor sa reuseasca pentru ca parintii ei nu au bani. La New York va sta doar pentru o perioada, iar daca nu se va gasi niciun investitor care sa spuna ca e buna si o sustine in scoala, atunci…

      E un lucru pe care o sa-l intelegi cand o sa-ti explic. Majoritatea copiilor scapa de sub controlul parintilor cam la 13-14 ani. Nu mai dezbat subiectul pentru ca deja vezi si tu ce greu este de tinut micuta Alexandra departe de niste influente negative. Ei acumuleaza tot ce e rau. Ramane de vazut cum vor evolua cand vor avea mai multa gandire. Acum se implementeaza in caracterul lor multe si numai din comportamente pe care le consideram fara importanta. Vom mai discuta cand ne vom intalni.

      E tarziu si-l voi suna pe Cristi ca sa-mi spuna ce a mai vorbit cu voi. Apoi am sa mai scriu ceva si cand o sa-mi fie somn am sa ma culc. Ca de fiecare data va sarut cu drag si astept scrisori, ca nu prea am primit. Doru.

Draga Rox,

      Iti voi scrie in engleza cateva dintre prezicerile pe care ti le pot extrage din cartea mea de numerologie, in functie de datele pe care le stiu in acest moment despre tine si in masura in care timpul imi permite, le voi aprofunda si ti le voi transmite. Cel care mi-a deschis interesul si pasiunea pentru aceasta stiinta mi-a spus cateva cuvinte despre tine, dar si despre mine, extraordinar de adevarate. Dupa intalnirea aceea mi-am cumparat o carte destul de rara, din care iti voi scrie acum in engleza tot ce pot despre tine. Voi incerca sa fac o paralela intre ce se poate spune despre tine cand erai necasatorita si acum.

      Number Nine- Destiny- You come into the world to stand for all that is fine, philanthropic, charitable and beautiful. Music, art, romance, drama, color and perfection should be the standards of your life. Your opportunities in life are so many, so all-embracing, and life will give you so many gifts, that is order to keep them for yourself, you must represent all that is fine, true and generous to the world. You may meet many experiences and tests: might even seem to fail, until you learn to express forgiveness for one and all.

21.02.1990, Montreal

Dragii mei,

      Sper ca ati primit vederea pe care am trimis-o. Trebuie sa recunosc ca n-am reusit s-o trimit din New York, din cauza emotiilor prin care am trecut. Avionul cu care trebuia sa plec mai departe ne-a imbarcat de doua ori si abia a treia oara, dupa noua ore de intarziere, a inceput sa zboare. Alex, saracul, m-a asteptat 24 de ore in aeroport.

      Primul contact cui viata din vest l-am avut la Frankfurt, unde am stat aproximativ cinci ore, deoarece legatura noastra PANAM plecase. Taromul a avut doua ore intarziere. A plecat din Bucuresti mai tarziu cu o ora iar la Viena s-a intamplat acelasi lucru.

      Aeroportul din Frankfurt e de marimea unui cartier de blocuri din Bucuresti. Daca nu stiam ceva engleza, eram terminat, deoarece dintre cei 24 de romani care calatoream spre New York eu eram singurul care stia engleza. Deci aici am dat primul test. Dupa ce am reprogramat cursa pentru alt avion, care urma sa plece peste cinci ore, am inceput sa savurez civilizatia vest-germana. La aeroport erau zeci de magazine, in care puteai sa gasesti absolut tot ce-ti doreai. Primele mele cumparaturi au fost doua cutii cu bere si ciocolata. Printre altele, cred ca am vazut sute de fete frumoase si cochete. Daca nu stai bine cu inima, poti sa ai probleme. Dupa ce m-am urcat in avion, am inceput sa simt marea diferenta intre Tarom si Panam. Urmatoarea escala am facut-o la Londra, unde ne-am urcat intr-un alt avion al aceleiasi firme. Acesta era intr-adevar un monstru dotat cu bar, video- proiectoare si altele. Aici mi-am petrecut cele opt ore, pana la New York.

      Trebuie sa recunosc ca mancarea, bautura si calatoria au fost foarte placute. Nu prea am putut sa dorm deoarece mi-a placut programul de la video. Ajuns la N.Y., am constatat ca bagajul meu nu a aparut pe banda si astfel a trebuit sa caut biroul de sesizari. Iti dai seama ca, daca nu as fi stiut sa ma descurc in engleza, lucrurile s-ar fi complicat foarte mult. Dupa ce am declarat geamantanul pierdut, trebuia sa aflu ce urma sa se intample cu mine, pentru ca, si de data asta, avionul cu care trebuia sa plec mai departe decolase de mult. Pana la urma am rezolvat si problema asta. Panam-ul mi-a asigurat la Hotel Hilton o camera si doua mese. Lucrurile incepusera sa para simple, dar cum sa ajung acolo? M-am intereat si am aflat ca imi vor pune la dispozitie o masina sa ma duca pana acolo si sa ma aduca a doua zi la aeroport. Dupa ce am gasit masina, m-am indreptat spre hotel. Te rog sa ma crezi ca am cazut pe spate, cand am vazut ce se intampla cu benzile pe care circulau masinile, care mai de care mai frumoase si mai socante. Era un trafic greu de redat. Abia din acest moment am realizat cu adevarat ca ma aflu in SUA. Dupa douazeci de minute am ajuns la hotel. In fata lui se aflau niste pomi plini de beculete albe. Iti crea senzatia ca te afli in rai. Am intrat in hotel, am luat cheia, dupa care am intrat in camera. Acolo, te rog sa ma crezi ca nu stiam, in primele momente, cum se aprinde lumina. Totul era nou si nimic nu semana cu ceea ce stiam eu. Cum am intrat in baie, s-a declansat automat aerul conditionat, iar ca sa dai drumul la robinetul de apa, trebuia sa te concentrezi putin. In camera se afla un pat mare, mai mare decat cel din dormitorul din Bucuresti, un televizor care avea circa 60 de programe plus circuitul video al hotelului. Dupa ce m-am instalat, am coborat in restaurant, pentru cina. Aveam pe tichet 7,50 de dolari disponibili. Am intrebat ospatarita cu ce m-as putea incadra si mi-a recomandat un hamburger si coca-cola. Trebuie sa recunosc ca au fost foarte bune.

      A doua zi am servit micul dejun, care mi-a demonstrat pe deplin ca America este tara mancarii. Ospatarita mi-a spus ca, in afara de ce se afla pe lista de meniu si care se plateste, tot ce se afla in expozitia restaurantului era pe gratis. Pateuri calde, inghetata, capsuni, banane, cornuri cu carne si branza, sucuri naturale, paine calda, cafea si inca o gramada de alte minuni pe care nu le cunosc. Totul era foarte proaspat si cald.

      Pe la ora 9.30 am urcat la receptie, unde, spre bucuria mea, mi s-a comunicat ca geamantanul s-a gasit si ca se afla in masina cu care trebuia sa plec la aeroport, unde am avut problemele pe care le-am relatat la inceputul scrisorii.

      Am uitat sa-ti spun ca, in timp ce stateam la aeroport, inainte sa plec la Buffalo, am vorbit cu Mihnea Furdui timp de o ora. L-am gasit la Companie. Era atat de fericit incat a vrut sa-mi cumpere un bilet la urmatorul avion pentru Florida. Dar i-am explicar ca ma astepta Alex la Buffalo.

      In sfarsit, pe la ora 16 am ajuns la destinatie. Aici am constatat cu regret ca Alex nu ma astepta. Emotia n-a durat mult deoarece, dupa ce mi-am luat geamantanul, am telefonat acasa si am vorbit cu Dragos, care mi-a spus ca Alex este la aeroport, unde ma asteapta de 24 de ore. N-a trecut mult timp si m-am intalnit in sfarsit cu el. Bucuria a fost imensa, de ambele parti. Ne-am urcat in masina lui luxoasa si am inceput sa ne indreptam spre Toronto. Din cauza viscolului, care se abatuse la putin timp dupa ce am intrat in Canada, ne-am oprit sa innoptam la un hotel. A doua zi ne-am continuat drumul, dar nu fara sa ne oprim la firma la care lucreaza Alex. Acest sediu central se afla chiar in Toronto. Aici toti colegii lui, inclusiv seful, stiau de sosirea mea. Am fost asteptati cu tort, pizza si coca-cola. Toti au fost si sunt niste draguti.

      Ajuns acasa la Alex, am constatat ca eram asteptat de Iulia si Dragos, cu mare bucurie.
Se poarta toti foarte frumos cu mine. Totul este cu mult peste asteptarile mele. Nu te mint cu nimic. Ce greseala este sa-ti formezi o parere despre oameni inainte sa-i cunosti. Acelasi lucru pot sa-l spun si despre Lulu si Roxana, sotia lui, pe care i-am vizitat acum trei zile. Sunt niste oameni nemaipomeniti toti, toata familia noastra de aici.

      Sa stii ca am nevoie de mult noroc pentru a ramane in America de Nord, deoarece legile sunt foarte aspre acum pentru emigranti. Mi-au promis toti ca vor face tot ce le sta in putinta ca sa ma ajute. Despre asta o sa mai vorbesc in scrisoarea urmatoare.

      Peste trei ore ma duc la aeroport cu Alex sa-l asteptam pe Mihnea, care vine sa stea cu mine patru zile in Montreal, deoarece eu nu pot merge la el. Viza mea nu e multipla si daca ies din Canada, nu mai pot intra. O sa rezolv eu problema asta, pana la urma.

      Ma opresc aici, urandu-va multa sanatate si liniste sufleteasca. Va iubesc si mi-e dor de voi. Va sarut de mii de ori, Cristi.

Montreal, 15.03.1990

Dragii mei,

      Nu pot sa inteleg de ce nu am primit nicio veste de la voi pana acum, mai ales ca am inteles de la Mihnea ca voi ati primit ultima mea scrisoare. Acest lucru ma ingrijoreaza. Sper ca sunteti bine toti si sa nu va inchipuiti vreodata ca am sa va uit.

      Peste doua-trei zile voi pleca la Toronto si sper ca o sa va sun de acolo. Sandu, in privinta asta, nu se arata prea generos si n-as vrea sa creada ca sunt mincinos, trezindu-se cu o convorbire fara asentimentul lui. Telefonul sa stiti ca nu este foarte convenabil pentru mine, aflandu-ma la inceput, cu 300-400 de dolari, toti fiind banii din care trebuie sa ma descurc o perioada. Daca lucrurile merg bine, pe la inceputul lunii iulie s-ar putea sa primesc dreptul la munca oficial si asta va schimba mult situatia. Pana atunci, va rog sa ma credeti ca ma abtin foarte mult de la anumite dorinte si placeri. Aici totul este minunat si atragator iar daca nu esti atent poti ramane foarte usor fara un ban in buzunar. Mai trebuie sa tineti cont de faptul ca aproape in fiecare zi ies in oras si de cele mai multe ori pentru rezolvarea problemelor mele. Ca sa merg de aici in oras, ma costa 1,25 de dolari iar ca sa ajung acasa, la fel. Nu poti sta foarte mult fara sa mananci macar un pateu, sa bei ceva racoritor si astfel usor se ajunge la aproximativ 10 dolari pe zi. Inchipuie-ti ce s-ar fi intamplat daca fumam, deoarece un pachet de tigari costa cel putin 3,70 de dolari. Trebuie sa recunosc ca m-am lasat de fumat, lucru care a inceput sa nu ma mai deranjeze.

      Transportul este aici bine organizat si cred ca asta este motivul pentru care am invatat extraordinar de repede sa merg singur. De fapt, o singura data am mers cu Dragos, fara masina, adica cu autobuzul si metroul, iar a doua oara am mers singur.

      Deocamdata este mai lejer deoarece Alex cumpara de mancare si dormitul nu ma costa nimic. La un moment dat va trebui sa stau singur, ceea ce ma va costa 250-300 de dolari pe luna. Mancarea aici nu pot sa spun ca e foarte ieftina pentru cei ce cumpara semipreparate si nu urmaresc cursul preturilor din magazine. De exemplu, ca sa cumperi mancare ieftina si la fel de buna, de obicei, ca si cea scumpa, trebuie sa urmaresti care magazin are preturi „speciale”. In fiecare zi vin la cutia de scrisori reclame cu magazinele care au preturi reduse, cu denumirea de „Special”. Acelasi lucru e valabil si pentru orice alt tip de produse, nu numai pentru mancare. Recunosc ca m-am pacalit si eu de cateva ori, ca orice incepator. Prima pasta de dinti pe care mi-am cumparat-o m-a costat aproape 3 dolari, ca sa constat a doua zi intr-una dintre revistele de relama ca, aceeasi pasta, identica, in „Special” costa 70 de centi. Dupa exemplul asta poti sa-ti dai seama totusi de diferenta. Apropo, am inceput sa strang pentru voi sapunuri, pasta de dinti, pixuri, deodorante solide foarte bune si ceva reviste. Dupa ce mai strang cate ceva, o sa va trimit un pachet care nu va fi foarte mare, deoarece kilogramul la posta costa 13 dolari. Eu zic ca totusi nu e ieftin, mai ales pentru mine.

      Inceputul este greu si a fost pentru toata lumea, dar sa nu uitam ca situatia nu este inca foarte sigura, cu ramanerea mea aici. Intr-adevar sansele sunt mari, dar nu pot sa spun ca am ceva sigur. Oricum, voi imi veti tine pumnii, nu-i asa?

      Cele mai multe distractii mi-au fost oferite de prieteni. Sa stiti ca mi-am facut foarte multi prieteni romani, cu care ma inteleg bine. Unul dintre ei sta destul de aproape de mine si are o situatie foarte buna. Aproape fiecare week-end il petrecem impreuna, respectiv cu el si cu prietena lui mulatra. Desigur va intrebati daca mi-am facut o prietena. Nu mi-am facut, desi aici este o problema simpla, deoarece e criza de barbati iar femeile par putin cam disperate. Banii pe care-i am ma determina sa stau totusi cuminte. Chiar daca o fata ar avea doar placerea de a iesi impreuna, tot ar trebui sa iesim la o carciuma, discoteca si asa mai departe.

      Apropo, sambata trecuta am fost, impreuna cu Dragos, Iulia, Alex si prietenul lui Dragos, la o discoteca. (Aici totul este deschis in week-end pana la cinci dimineata.). Muzica se auzea de nu-ti venea sa crezi cat de bun era sunetul si puteai gusta toate melodiile. Despre capacitate pot sa-ti spun, fara sa exagerea, ca erau aproximativ trei mii de oameni, imprastiati pe ring, pe la barurile discotecii, care are practic trei etaje. Luminile sunt atat de puternice si variate, incat te ia ameteala la inceput. Fetele sunt cochete, dragute marea majoritate, 90% in mini si cu sex apeal din belsug.

      Ma voi opri aici, promitandu-va o noua scrisoare numai dupa ce primesc vesti de la voi. Sper ca v-a facut placere scrisoarea mea.
Ce face nepotica mea de doi ani. La multi ani pentru 9 martie. Mi-e tare dor de ea. O pupa dulce unchiul Titi.

      Va pup de asemenea si pe voi. Cu drag si dor, Cristi.

Montreal, 24.04.90

Dragii mei,

      Vreau, la inceputul acestei scrisori, sa va multumesc pentru cele doua scrisori pe care le-am primit de la voi. Vreau sa va simt cat mai aproape de mine, lucru de care am mare nevoie. Propun ca scrisorile pe care le veti trimite sa fie pe numele meu, deoarece in felul aceste putem sa tinem legatura mai usor. Alex nu desface plicurile care sunt pe numele meu. In momentul in care ma voi muta de aici, va promit ca o sa aflati cat se poate de repede noua mea adresa. Pot sa va spun ca astazi este prima zi in care am muncit pe dolari si deci am intrat in posesia unor bani adevarati, (nu lei), produsi de mine. E vorba de 40 de dolari, obtinuti dupa sase ore de munca, plus mancare si bere la discretie. Satisfactia este mare, greu de descris, atunci cand muncesti pe dolari. Se pare ca afacerea mea va mai dura aproximativ zece zile, lucru care ma bucura foarte mult.

      Oricum, pe la jumatatea lunii mai voi incepe sa muncesc in Downtown, dupa cum probabil ati aflat, ca superintendent intr-un building, acesta fiind practic primul meu loc de munca. Atunci ma voi muta deoarece, pe langa cei aproximativ 1400-1500 de dolari pe care-i voi primi, voi dispune de un apartament dotat cu absolut tot ce-mi trebuie. Un apartament ca acela pe care-l voi avea eu costa, tinand cont de pozitie, in jur de 1000 de dolari pe luna. Ca sa va formez o imagine mai clara, chiria unui apartament incepe de la 300 de dolari si ajunge pana la mii de dolari. Deci fiecare se intinde cat il tine buzunarul. In niciun caz sa nu va imaginati ca s-ar putea intampla sa nu-ti gasesti un apartament dupa posibilitati si gusturi. Nord America iti ofera, dupa cum cred ca stiti, tot ce vrei, cand vrei, unde vrei. Totul este sa ai bani. Si pentru ca m-am tot invartit in jurul banilor, sa stiti ca a inceput sa ma enerveze faptul ca nu am masina.

      In Romania nu era nici un moment, in ultimil timp, in care sa-mi fac probleme de genul asta. Ma suiam in masina si mergeam unde aveam pofta. Aici deocamdata nu se intampla lucrul asta si pe deasupra ma imbolnavesc cand vad pusti si pustoaice de 15-16-17 ani la volan. La inceput am crezut ca poti avea permis de conducere incepand cu varsta de 17 ani, dar la un moment dat, vazand mutrisoare atat de tinere conducand, m-am interesat si am aflat cum stau lucrurile aici.

      Daca totul decurge normal in septembrie-octombrie, vreau sa-mi cumpar o masina japoneza, la 2000-3000 de dolari. Aici practic este foarte greu sa traiesti fara masina. Distantele in oras sunt foarte mari. De exemplu, strada pe care o sa locuiesc eu are 80 km. Se numeste Sherbrooke si este una dintre cele mai cunoscute si circulate strazi. Apropo, carnetul meu de conducere nu este valabil decat sase luni, dupa care trebuie sa dau proba teoretica la computer (in engleza sau franceza) si proba practica pe traseu, dupa care obtin permisul canadian.

      Sigur ca va puneti intrebarea care sunt diferentele dintre Canada si S.U.A. in general. Acum cred ca pot sa va raspund corect pentru ca si pe mine m-au interesat foarte mult. Mi-au trebuit vreo sase saptamani ca sa pot trage concluzii. Se pare ca totusi balanta se inclina catre Canada, cand e vorba de emigranti si mai ales pentru cei care pornesc de la zero. Primele si cele mai importante avantaje ale Canadei sunt asigurarea medicala gratuita, (atat aici, cat si in state, daca intri in spital, te costa in jur de 1000 de dolari pe zi), si ajutorul social (550 de dolari pe luna), de care nu dispui in State. Deci daca muncesti un an aici sau in State, din momentul incetarii lucrului primesti ajutor de somaj in functie de salariul pe care l-ai avut. Dupa acest an, daca nu-ti gasesti de lucru in State, mori de foame, iar in Canada primesti 550 de dolari, deci ajutorul social cu care te poti descurca. Chiar am cunoscut o romanca, care de cand a venit aici, adica de opt ani, n-a lucrat nici macar o zi. Un alt avantaj este securitatea mult mai clara pe care o ai aici, fata de Statele Unite. Acolo sunt mult mai multi oameni dementi si drogati. Daca iesi noaptea in Downtown, nu este nicio problema la nicio ora, dar in State trebuie sa ai ceva curaj si bafta sa faci asa ceva. In schimb, mancarea, bautura, tigarile si hainele sunt cu aproximativ 15-20 la suta mai ieftine in S.U.A. Asta ar fi practic o medie a proportiilor. In rest, sa stiti ca diferentele nu sunt prea vizibile. Ambele tari se afla totusi in America de Nord, deci nu pot exista mari diferente. Pot sa va asigur ca v-ati bucurat de primavara cu cel putin trei saptamani inaintea noastra. Abia de cateva zile s-a instalat caldura cu adevarat in Montreal. Maine o sa-mi fac timp sa merg la prietenul meu, George, sa incepem sa pregatim piscina lui. Si pentru ca a venit vorba de George, trebuie sa va spun cate ceva despre el. L-am cunoscut acum o luna si jumatate, intr-o vizita pe care am facut-o cu Alex la mama lui. El locuieste deci cu sora si mama lui. Este inginer la o companie de constructii, mama lui e casnica iar sora, medic stomatolog. Marele meu noroc e ca locuiesc in acelasi cartier cu Alex si chiar foarte aproape de casa lui. Din momentul in care l-am cunoscut pe George ne-am placut foarte mult si am ramas prieteni. Aproape ca nu exista zi in care sa ne vedem iar toate week-end-urile le petrecem impreuna. Are o prietena foarte draguta, mulatra, cu care s-ar putea sa se casatoreasca la vara si cu care de asemenea ma inteleg foarte bine. Casa lor are o pozitie superba, pe malul unui rau, e foarte mare si dotata cu o piscina. Cred ca deja saptamana viitoare vom incepe sa gustam impreuna viata in jurul piscinei. Aici e o mare nebunie cu barbeque. Cred ca o sa fie o adevarata nebunie, cand am sa combin o bautura buna, o plaja, plutind intr-un fotoliu pneumatic, o baie si un BarBQ.

      Va rog sa ma credeti ca-mi este foarte greu sa va descriu cat de superba a devenit viata odata cu venirea primaverii sau mai bine zis a verii, (practic nu exista primavara, deoarece dupa frig vin calduri mari). Lumea este mult mai fericita, mai senina, apar foarte multe masini decapotate si motociclete, care de care mai frumoase si mai puternice, toata lumea e innebunita sa aiba cat mai multe si cat mai frumoase flori in fata casei, etc. George are un Jeep cu care merge iarna si un Ford Mustang decapotabil, cu care merge vara. Crede ca week-end-ul viitor ne vom deplasa cu fordul, ceea ce va fi o premiera pentru mine. Cred ca e foarte placuta senzatia de a merge in aer liber.

      Pentru aceasta scrisoare nu am decat doua fotografii, una pentru voi si una pentru Catalin, facute in fata casei lui Alex, dar va promit ca voi face si poze cu prietenul meu, pe care vi le voi trimite in scrisorile urmatoare. Sunt curios cum o sa arat in fotografiile facute aici. Fiecare roman venit aici se simte la inceput ca un copil mic. Viata este total diferita si trebuie sa incepi cu alfabetul ei. Trebuie sa recunosc ca aici omul incepe cu adevarat sa cunoasca viata, afacerile si alte probleme necesare vietii. Cine isi inchipuie ca in Romania stie multe, se inseala amarnic. Scoala adevarata e aici si daca reusesti s-o faci te descurci foarte usor in orice tara. Ca sa va dau un exemplu, cand am timp, ma duc cu George la Companie. El este un om de afaceri, cu multe relatii si de la care am foarte multe de invatat. S-a bucurat mult cand l-am intrebat daca pot sa ma tin dupa el cand am timp. Mi-a spus ca altii ar da bani ca sa stea intre oameni de afaceri. Cu aceste ocazii am cunoscut in cercul lui doi miliardari si un milionar. Poate ca nu asta conteaza foarte mult, dar acolo am inceput sa inteleg multe lucruri interesante si folositoare.

      Pe aici se aud tot felul de lucruri minunate despre Romania: ca au inceput sa apara restaurante particulare, teatre particulare, bufete si chioscuri particulare, posturi de televiziune si benzinarii particulare, ca exista carne, oua si alte minuni, fara coada. E adevarat? Vreau sa ma documentez in privinta asta. Sa stiti ca dupa aceste vesti foarte multi romani se gandesc sa se intoarca, chiar si Alex. Pai daca o sa fie bine ne intoarcem frumusel in tara noastra. Oricum, eu nu ma intorc fara niste bani frumosi si fara cetatenia canadiana. Deci nu ne vom putea vedea mai repede de trei ani, ceea ce ma doare foarte mult. Mi-e dor de voi si abia astept sa va vad. Probabil ca nepotica mea va fi mare si nu o sa ma mai recunoasca, dar nu-i nimic.

      Pentru ca e foarte tarziu, ma voi opri aici, rugandu-va sa-mi trimiteti cat mai repede posibil vesti.

      Va sarut pe toti, Cristi.

P.S. Ce mai fac Horia, Toto, Ionut si Sofia, Radu, Rodica? Mai scrieti-mi si despre ei cate ceva.
Roxana! Abia astept sa mutam niste mobila, sa bem sampanie si sa fumam Kent!
Ce zici?! Nu fi ingrijorata, ca timpul trece repede si ne vom relua minunatele obiceiuri. Te rog sa-mi opresti niste ulei si paine! OK?
Sarut-o de o suta de ori pe Gheghe din partea lui Titi.

Los Angeles, 25.06.90

Draga Rox si Alex,

      Va scriu in a cincea zi, de cand am ajuns la Los Angeles, dupa a doua vizita la Emigration; prima, dupa cum ai aflat, a fost chiar joi, in 21, cand am avut o intrevedere de optzeci de minute destul de fructuoasa. Sansele de a primi azil politic sunt destul de mari si azi am dus agentului actele in original si copii care dovedesc actele mele politice, sociale, ziaristice, in domeniul televiziunii, etc. Sper ca se vor dovedi eficace, la dosarul deja deschis, atata timp cat mi le-a cerut. Mai am nevoie de certificatul de casatorie si de cel de nastere al lui Gheghe, care sper ca sunt la tine si ca mi le vei trimite in copie (chiar cate trei- patru copii din fiecare).

      Dupa cum ai aflat, inainte de Craciun nu ne vom putea vedea, dar eu cred ca vom rezista chiar mai mult, cu ajutorul lui Dumnezeu. Imi este dor de voi si de Alexandra in mod special. Acum imi lipsesc nazdravaniile ei. La varsta asta ea este cea mai scumpa si mai draguta si tare ma tem sa nu se schimbe prea repede si sa nu o mai revad asa cum am lasat-o cand a plecat spre Roma. Mi-ar parea rau de fiecare evolutie a ei, pe care nu as putea sa o mai vad, decat dupa mai mult timp, cand acumularile sunt deja gata formate.
Cel mai important este sa fie sanatoasa si sa nu-i fie dor de mine. Eu am fost bolnav cand eram de varsta ei, bolnav de dorul lui tata! Poate ea nu va fi.

      Aici totul este foarte bine, dar eu inca nu pot fi in apele mele, pentru simplul fapt ca nu pot inca produce bani si nu-mi place, dupa cum bine stii, sa stau fara activitate si, cu atat mai putin, nu suport sa primesc, fara sa dau si eu ceva. Peste doua- trei saptamani voi primi si drept de munca si voi incepe eu ceva, orice.

      Tu cum te descurci? Te lasa Gheghe sa faci ceva? Macar sa te plimbi si sa vezi cum este libertatea si Occidentul. Chiar si cu Gheghe, eu sper sa poti sa te „dezmeticesti” la aceasta viata noua si civilizata, poate mai buna, datorita faptului ca banul conteaza mai mult. Ii vom avea si noi si atunci se va schimba totul. Eu socuri mari nu am avut si nici pareri de rau, pentru ca „nimeni” la oras sau in tara straina este mai bine decat „boier” in satul tau. Viitorul este mai plin de sanse si orizontul mai liber, asa ca sunt optimist. Va fi si mai bine, cand vom fi impreuna.

      Deocamdata nu imi pare rau ca nu am ajuns in Canada. Avem timp in anii care vor urma. Am pierdut doar o excursie gratuita si ceva bani, pe care i-as fi facut eu acolo cu meseria mea si cu ceea ce cumparasem, discuri, casete, etc. In plus, am lasat un om masca si aproape a facut un soc, pe aeroportul Kennedy, cand i-am spus, pe neasteptate, ca eu o iau in alta directie. Nici nu am fost asteptati, pentru ca evenimentele i-au facut sa creada ca s-a terminat cu venirea noastra in Canada. A venit cineva, a doua zi, si l-a luat pe Samoila si l-a dus la Montreal.
Sandu si Cristi nu prea au timp si oricum eu as fi fost tot cu alte persoane, dintre care multe au fost compromise in ceausism.

      Am lasat camera video, ca sa poata face reportajele si poate o trimit in tara, ca sa faca bani pentru repararea casei pe care am devenit proprietar in ultima zi, 19 iunie. Cum?
Foarte bine. Am platit 20 000 de lei taxe si 3000 impozit. Am avut noroc cu Antonie, cu un notar care il cunostea pe tata si cu faptul ca ma cunosteau la Consiliul Popular si asa s-a rezolvat totul. Am intocmit o imputernicire pentru Mihai Busuioc, pentru a ma reprezenta in toate, adica reparatii, vanzari, etc. El va face tot ce-i voi spune, inclusiv investitia de 150- 200 de mii, care sper ca va ridica valoarea casei la 15- 20 000 de dolari.

(Reiau scrisoarea dupa doua zile.)

      Nu am luat nicio hotarare definitiva in privinta viitorului casei, care ar mai putea fi si inchiriata, pentru cateva sute de dolari pe luna. Esential este sa nu revina astia la niste legi aberante si abuzive, ca sa poata Mihai sa o puna la punct cat mai repede. Imputernicirea si actele pe care le are sunt bine intocmite si sper ca totul va fi bine, iar atunci cand voi decide eu, va scoate bani, intr-un fel sau altul si ii vom transfera aici, ca sa ne putem folosi de ei. Cu Hadrian m-am vazut, dar ramane sa rezolvam cu banii tai si ai mei, mai tarziu putin.

      M-au sunat de la Montreal Cristi, Alex, apoi iar Cristi, de doua ori. Se bucura si ei ca au scapat de infern. Sandu a apreciat gestul rudelor tale de a ma ajuta sa ajung aici. Cristi vrea sa te sune si i-am dat telefonul tau de la Roma. Vrea sa va auda, ca ii este dor de voi. Mi-a spus ca trimite si 100 de dolari aici, iar eu mai departe. M-a suplinit si ca videocameraman in Canada si am iesit cu fata curata. A avut noroc cu seful lui, care este milionar si are blocuri de inchiriat, ca i-au luat un interviu si astfel l-au lasat sa stea langa Samoila. Intr-un fel imi pare rau ca nu am ajuns in Canada, dar in principal ma bucur ca am scurtat drumul venirii voastre direct aici, unde vrei tu si unde este cald. Distanta de Canada este mare, dar daca asa a fost sa fie acum, nu mai fac comentarii. Acolo, azilul politic aducea mai mari avantaje, pentru ca statul este mai generos decat aici, unde iti da doar dreptul sa muncesti si nimic mai mult.
Cristi va primi si 550 de dolari, pe langa cat castiga. Nu conteaza, pentru ca exista o lege a compensatiei si S.U.A. este o tara mai puternica si in viitor se va simti avantajul de a fi american.
Mie a inceput putin sa-mi fie dor si de cei din Romania, nu numai de voi, care sunteti in principalul plan si loc in sufletul meu. Dar stii cum este cand te rupi de toate brusc. Oricum, aici oamenii nu vorbesc pe „limba” mea si ori nu inteleg, ori nu vor sa inteleaga sau chiar nu mai vor sa mai auda, pur si simplu, vorbindu-se de Romania.

      Faptul ca Revolutia nu a fost decat o revolta si nici aia fara regie de la Moscova, ca romanii nu au stiut sa isi aleaga o noua soarta prin alegeri, ca s-au intamplat atatea lucruri urate, fac ca din nou consideratia fata de romani sa se transforme in desconsideratie si deci lumea sa ne vada iar „sasiu”.

      Chiar si romanii de aici, ca rudele tale, prefera sa sara peste niste subiecte de analiza si sa treaca la altele, de actualitate, care sunt ale lor sau chiar la problemele noastre de viitor.
Este cred cel mai bine sa te gandesti la viitor si sa privesti mai putin inapoi, ca sa poti inainta mai rapid, mai iute in viata noua care ti se deschide. Si asta este o viata dura, mai ales ca nu mai esti „Domnul” sau „Doamna” Cetateanu, de care multi aveau nevoie, ci esti cineva care are nevoie de altii si asta te face sa inghiti in sec.

      Mie imi va fi greu sa fac o cariera pe drumul sau drumurile pe care am mers acasa. Va fi greu, sau mai bine zis, imi va trebui mult noroc ca sa pot patrunde in „mafiile” acestor meserii aici. S-ar putea sa vand benzina sau mai stiu eu ce pe aici, la inceput. Pana nu voi avea eu „business-ul” meu va fi mai greu. Oricum, cred ca pana veti veni voi, eu voi avea deja niste cai tatonate, pe care sa le pot aborda. Daca vor fi si bani, cu atat mai bine. Este posibil ca si banii din Romania sa fie buni in curand. Aici nu este mijloc de transport in comun, (metroul, chiar taxi si „bus-ul” sunt foarte rare), deci este nevoie de o masina.

      Am si eu cativa prieteni aici, dintre care trei au fost D.J. Ceilalti doi sunt din gasca si in afara de unul toti fac altceva. Numai cel de 17 ani o duce exceptional. Ceilalti sunt mai comozi, dar tot se descurca binisor. M-au scos in oras, in vinerea care a trecut, pe 22, si m-au dus si la restaurant si la doua discoteci de 15 dolari intrarea. Au fost bucurosi si amabili. Mi-au dat si primele mici cadouri, care sunt pana acum singurele. Cel mai important cadou a fost totusi biletul de avion New York – Los Angeles, de 500 de dolari, facut de Ara si Leny. Pe Vasken nu l-am vazut iar verisoarei mele i-am scris o vedere. Ar mai fi multe de facut si multi de contactat, dar nu imi permit deocamdata. Armenii din New York, adica doctorii, stiu de mine si cu unul am vorbit chiar la telefon. Este posibil sa ma viziteze in curand. Pe Mihnea, care a fost la Cristi, trebuie sa-l mai caut. Apropo, scrie-i Luminitei ca Boboc m-a facut de rusine cu o filmare, pe care i-am aranjat-o si nu numai ca nu a platit, dar l-a bruscat pe Lucian Roman, rupandu-i camasa!

      Sunt multe de scris si ma opresc aici deocamdata, urmand sa continui intr-un serial viitor, chiar saptamanal.

      Va sarut cu drag si va rog sa fiti tari ca eu nu am probleme daca voi sunteti bine. Mi-e dor de voi si va iubesc mult. Tata Doru, 28.06.09.

Los Angeles, 23 iulie `90

Draga Gheghe si Roxana,

      A sosit azi prima scrisoare de la tine si care, din cate am inteles din lecturarea ei de catre Ara, nu mi se adreseaza direct, cu nici un rand, dar oricum e bine ca ai scris. Am primit si copiile dupa certificatul de casatorie, dar nu inteleg de ce nu si copie dupa certificatul de nastere al Alexandrei!?
Era necesar chiar originalul certificatului de casatorie, pentru ca aici se intocmeste dosarul vostru principal si nu acolo. Eu sper sa ma descurc cu cele de la biserica, eliberate de Parintele Goretchi.
Vad ca voi nu o duceti prea grozav, dar problema banilor se va rezolva, incepand cu aceasta scrisoare, in care Ara si Leni va vor trimite primii bani. Eu am sa trimit in curand, pe alta cale, pentru ca nu stiu daca ei ma vor lasa acum.
Am primit 100$ de la Aurora, am castigat 30 pe niste discuri (si mai sper), apoi am lucrat o zi la zugraveli si am facut 40$, iar sambata care a trecut (21), am fost la o nunta la care am filmat si am castigat 50$. Am in total 220$ si inca mai am vreo 15, ramasi din Romania, din cei pe care mi i-a schimbat Simu la Agentia de Turism. Nu stiu ce pot sa fac, dar cred ca in curand va fi necesar sa-mi cumpar o masina. Fara masina e foarte greu aici, pentru ca lipseste transportul in comun. Pot chiar sa pierd niste bani, din cauza ca nu pot sa ma deplasez pentru muncile ocazionale.
Astazi s-au implinit patru saptamani, de cand am inaintat dosarul complet la serviciul pentru emigrari si in mod normal nu ar trebui sa mai am de asteptat decat cel mult inca patru saptamani, pana la primirea avizului de munca. Atunci se va schimba situatia si va fi necesar sa am un serviciu permanent si o masina pentru deplasare.
In timp ce va scriam, m-au sunat fratii mei din Montreal, care erau impreuna la un gratar si jucau table. Le era dor de mine si de voi. Au spus ca maine vor expedia niste bani aici: Alex, 200$ si Cristi, 100. Ei si-au cumparat fiecare cate o masina. Cel mare, una noua, iar cel mic, una mai veche. Sunt bucuros ca se impaca intre ei si ca acum se gandesc si la mine mai mult.
Dar sa revin la ideile care ne framanta pe noi. Dupa cum vezi, ai primit aceste hartii, pe care le vei duce la Unitatea Catolica Charities de acolo:UCEI – Refugee Service, Via dei Chiavari 3, I – 00186 Roma.

      Dupa aprobarea definitiva a azilului politic, eu voi trimite si celelalte forme necesare voua, dar direct. Deocamdata voi trebuie sa fiti luate in evidenta. Acolo se pot cere si ajutoare, in situatia voastra. Nu cereti, decat in caz de nevoie. Ce sa va mai scriu, decat ca imi este dor de nazdravaniile Alexandrei. I-am gasit si un baiat frumos aici, pentru viitor! E si destul de bogat si simpatic.
Deci sa fiti tari si sa mai scrieti. As vrea sa-mi mai dai si cateva adrese de acasa, ca sa scriu si eu. I-am scris lui Anca, lui tata, lui Horea, lui Iulian Neacsu, Marta si Ovidiu, Lidiei si parintilor tai, de doua ori. Lui Horea i-am scris prin Anca, pentru ca nu am adresa. Am auzit de la Cristi ca i-ai scris Luminitei, iar ea ti-a expediat o scrisoare chiar azi.

      In fine, eu sper sa fie bine in viitorul nostru din noua viata si sa avem ceva mai mult noroc, decat pana acum. Se vor rezolva si problemele de acasa. Cu Lucian nu este nimic complicat. El m-a sunat acum doua duminici si pentru ca nu m-a gasit, iar de aici a primit un raspuns precis, nu a mai revenit. Busuioc si Lidia vor rezolva totul ca sa fie bine si sa primim niste dolari. Eu va sarut cu mult drag si astept mai multe scrisori de la voi. Tata Doru.

L.A. 24.07.90

Draga Roxana,

      Continui scrisoarea, dupa o noapte in care m-am gandit si m-am framantat pentru a gasi niste solutii financiare pentru tine si pentru Gheghe.

Am vazut-o pe Leni foarte ingandurata si chiar cu lacrimi in ochi, ieri, dupa ce a citit scrisoarea ta. Poate ca nu ai fost prea inspirata cand ai descris numai aspecte mai putin pozitive din tot ceea ce traiesti tu acolo, despre ce a fost si despre ce tristete e acasa la parintii tai. Asta e parerea mea. Iti inteleg greutatile, dar te rog sa fii putin mai realista, sa ai o doza mai mare de demnitate si sa nu mai afectezi si pe altii, cel putin in momentul actual. Atata timp cat traiesti intr-o casa civilizata, si nu intr-un lagar sau pensiune, tot e bine. Stiu ca platesti totul prin munca, dar asta nu e o problema cand mai ai si niste interese majore. Tu nu poti sa ai aceleasi privilegii ca viitoarea sotie a lui Carmine si e normal. Oricum, eu te rog sa-i transmiti lui Carmine toate cele bune de la mine si mii de multumiri pentru intelegerea si bunavointa pe care le are si pentru tot ceea ce a facut si va mai face in continuare. Eu sper ca, atunci cand vom avea posibilitatea, si sper ca se va intampla in curand, sa-i putem invita intr-o vacanta in California. Voi sunteti totusi doua suflete iar un copil e destul de dificil pentru un strain, chiar daca Alexandra e simpatica si, sper eu, cuminte. A trecut mai bine de o luna de cand sunteti in Italia si probabil va mai trece niste timp, pana spre toamna sau chiar spre iarna, asa ca rabdarea si intelegerea sunt necesare de ambele parti. Mai mediteaza si tu la asta.

      Dar sa trec la problema financiara la care te rog sa ma asculti si sa actionezi exact cum iti voi spune, pentru ca si eu actionez in aceleasi directii, cu rugamintile de rigoare, iar tu va trebui sa confirmi sau sa explici modul in care e cel mai bine sa primesti banii.
Prima solutie e Rica Zamfir, cu care m-am intalnit in Bucuresti, exact pe 19 iunie, cand m-a vizitat acasa. Tocmai sosise cu oferte de business in Romania. Arata bine si mai instarit. A spus ca el poate scoate cel putin 100 de dolari pe lingura si furculita primite de la mine in ianuarie. Adresa lui e pe cartea de vizita, deci te rog sa-i spui intr-o scrisoare cum sa-ti trimita banii. Tot cu el poti discuta si despre Adrian, pentru ca Rica are sa-i dea niste bani si poate ti-i va da tie direct. Oricum, sa-i ceri tu adresa exacta si numele lui Adrian & Abdalah…, pentru a putea lua si noi legatura cu el prin scrisoare. Telefonul este 787887, dar e mai costisitor. Nici eu nu-mi permit sa telefonez de aici deocamdata, pentru ca nu ma lasa sa platesc. Poate vorbesc cu vara-mea si atunci ii voi spune lui Adrian problema. I-am scris si lui Horea. M-am intalnit cu Adi inainte de plecare, dar a doua oara nu am mai reusit. Va mai sta in tara, asa ca pana la toamna il mai gasim. Pe vasul, farfuria si tot ce mai este, se vor scoate bani in curand, la Paris. Nu e omul care sa ne insele, dar nu a avut bani la Bucuresti. Ceasul tau mai este si vei fi recompensata sau…Poti sa-i scrii si tu – eu o voi face chiar astazi – Printesei Caradja, care te poate ajuta si ea cu niste bani, pentru gobelinul primit. Eu nu ma voi mai duce la Paris, deci cheltuiala pe care ar fi suportat-o pentru vizita mea o poate trimite pe jumatate sau pe sfert la voi, pentru a mai avea si tu niste bani in plus. Ea a ajutat pe foarte multi romani si mie imi este putin obligata si pentru ce am facut eu pentru doi prieteni care au fost in tara.

      Asresa: Princesse A. Caradja
      50 Rue du Colisee 75008 Paris, tel. (1) 45619209
Te rog sa-l suni si pe Cornel Colceru la care mai am niste bani si-n plus i-am rezolvat o problema. S-a mutat in casa lui si nu am adresa noua. Hilversum 231615, prefix 035
Fratelui lui Mache i-am lasat geanta de gobelin si a spus ca-mi scoate bani pe ea. Nu-ti fie rusine.
      Octavian Motoi, Yeper straat 35-37 – 1000, Brusselles, tel. 2179353
Mai vorbesc eu si cu alti prieteni, cum este domnul Jacques Chantry.

      In alta ordine de idei, chiar in dimineata asta, pe la ora 2, a sunat fratele tau, Cristi, care ajunsese la Belgrad si urma sa vina la Roma, la tine. Avea 500 de dolari la el, probabil din bugetul lui tata Dan. Eu sper sa aiba noroc si sa ajunga sanatos unde isi doreste el, adica aici. Cand il vezi, transmite-i felicitari si noroc din partea mea. Cand voi putea, il voi ajuta si eu, dar deocamdata nu am primit dreptul la munca. Peste cateva saptamani, trei- patru, voi incepe sa produc. Poate voi lucra cu Ara intr-o afacere pe care o incepe, poate pe la compania producatorului vara-mii, care face filme, poate la un bloc de inchirieri sau in alta parte.
Am cunoscut aici multa lume si oameni destul de draguti, dar cam cu „arici in buzunar”.
Familia care te-a sponsorizat a facut cel mai frumos gest. Bineinteles ca nu-i pun la socoteala pe ai tai, care au facut cel mai important si mai caritabil lucru pentru noi. Oricum, nu e usor si nici bine sa fii la mana cuiva, sa depinzi de cineva, oricat de apropiata ti-at fi persoana respectiva. Fiecare e cu felul lui de a fi si de a vedea problemele, de a se comporta fata de ceilalti. Nu e usor sa accepti sa ti se impuna mereu ceva, cum mi s-a intamplat mie cu Leni, care nu e de acord sa ma intalnesc cu prietenii mei din Romania. Pentru ca unul dintre prietenii mei lucreaza la discoteca, lui Leni i se pare suspect si, de aici, toti ceilalti. Eu nu am cum sa o conving si nici nu insist. Si vara-mii, Lola, cand m-a condus acasa, de ziua lui Ara, i-a facut o figura delicata si-acum vara-mea nici nu mai vrea sa vina pe aici. A fost a treia zi dupa ce ne-am intalnit si probabil ultima, in care s-au racit relatiile, dintr-o vorba aruncata. Imi pare rau si inca mai sper sa repar cumva situatia.
Deocamdata nu spun ca sunt nemultumit, dar nu stiu cat va mai rezista personalitatea mea sa fie eclipsata si chiar anulata aici, pentru ca nimeni nu tine cont de ce ai fost, ce ai facut, ce ai avut, sau cu cine ai avut de-a face in Romania. De pilda, eu am lasat totul aranjat in asa fel, incat sa pot, la un moment dat, sa fac niste bani prin prietenul meu, Mihai Busuioc, cu casa din Bucuresti, pe care am luat-o pe numele meu si l-am imputernicit pe el sa ma reprezinte. Ei bine, Leni nici nu ma lasa sa ma gandesc la asta si spune sa rup relatiile cu toti cei din Romania, ca nu mai au rost. Eu desigur mai sper si am incredere in prietenul meu, Mihai, asa ca poate ne vom alege mai tarziu cu niste dolari, poate cateva mii.
Acum ma apropii de sfarsitul scrisorii si pentru ca nu prea v-am dat sfaturi si nici nu vreau, o sa va spun doar sa fiti tari, pana ne vedem. Atunci sper ca situatia va fi mai clara si eu mai independent.
      Va sarut cu drag si astept raspuns fara comentarii la ce am scris eu.
      Cu drag si dor, va saluta tata, care va iubeste si de aceea se afla aici.

      P.S. Cand voi putea trimite bani, o voi face direct. Sa stii ca si aici e nevoie de bani multi pentru venirea voastra: drum, chirie, ceva lucruri si masina, care este, asa cum ti-am spus, foarte importanta. Dintre toate solutiile, tot va iesi una pentru niste bani in plus. Sper sa luam si de pe casa de la Bucuresti.
P.P.S. Va mai sarut cu drag, inca o data, si va doresc sa fiti tari. Eu sunt, si te rog sa nu-mi mai porti de grija si nici sfaturi sa nu-mi dai.
Poate ajunge si prima scrisoare.

L.A. 30.07.1990

Dragele mele Rox si Alex,

      M-am trezit in dimineata asta la telefonul lui tata Iulica, care tocmai se intorsese din San Francisco. Am fost inspirat si in scrisarea pe care i-am trimis-o mamei Anca am scris si numarul de telefon de aici. Ieri Anca a telefonat la familia la care locuieste Iulica si i-a lasat numarul de telefon. Il primise la plecarea mea din Bucuresti, dar a crezut ca eu voi veni in California dupa turul in Canada. Urmeaza sa ne vedem maine si poate il invit aici, sa-i cunoasca pe Ara si pe Leni. Probabil esti curioasa daca mai am datorie la ei si vreau sa-ti spun ca m-am achitat cu doua tablouri pe care le-a ales Anca, in ultima seara. Asa au vrut ei si le-am dat posibilitatea sa aleaga. Eu am sa-i dau si 20 de dolari lui Iulica, sa le cumpere ceva copiilor. Ti-am spus ca am strans 220 de dolari, asa ca raman cu 200. In curand vor veni si 200 de dolari de la Alex si poate 100 de la Cristi. M-au sunat si saptamana trecuta. E totusi frumos ca se gandesc mai mult la noi si ma intreaba de voi, de fiecare data. Cristi a sunat de cinci ori si Alex, de trei ori.
Pentru ca te intereseaza, sa stii ca acasa totul e aranjat. Cum ti-am mai spus, am platit
20 000 de lei , pe care i-am luat pe antene satelit, la actele de donatie si sunt proprietar, dar l-am lasat pe Mihai Busuioc ca reprezentant al meu. Am platit si toate impozitele, din cei 10 000 de lei primiti de la Lidia, careia i-am lasat masina, televizorul si douazeci de casete. A mai ramas ca Busuioc sa ia banii de la Rapid, 10 000 de lei si 100 000 de lei pe camera, de la L.T. Samoila, pe care sa-i investeasca in reparatia casei, care va fi inchiriata de Lidia si de el in valuta. Mai discutasem si varianta ca Mihai sa se mute la noi in casa si sa o dea pe a lui cu chirie la doua familii de studenti la stomatologie. Oricum, vom scoate niste bani pe casa si chiar dolari. Mai tarziu vom vedea daca merita vanduta sau pastrata. Cine stie ce afaceri sau ce alte investitii sau schimburi avantajoase s-ar putea face in viitor. Daca vom avea nevoie de 7-8 sau 10 000 de dolari, putem sa o vindem. Deocamdata nu e nevoie de ceva urgent si mai lasam sa-i creasca valoarea prin reparatie sau sa produca din chirie. Eu sper ca nu se va putea atinge nimeni de ea, in conditiile actuale. Asa spune si Sandu, ca el si Cristi nu vor pierde la Sovata si ca spera sa recupereze chiar si apartamentul din Bucuresti, din cartierul Pantelimon.
Pe Lucian l-am lasat, pentru ca stiam ca e serios si am facut-o pentru maximum o luna, cand va avea timp Mihai sa preia problema, dupa concediu. A fost, dupa parerea mea, mai in siguranta de hoti si de alte pericole. Am lasat totusi niste lucruri de valoare acolo, printre care: tablouri, acte, televizor color, frigider, covoare, etc.
Sper ca pana la ora asta totul este OK.

      L-am sunat in Bucuresti doar pe Abdalah, care am crezut ca il va putea ajuta pe fratele tau, Cristi, cand a ajuns la Budapesta. Adrian avea o relatie cu o femeie de la Ambasada Portugaliei. Nu s-a putut, pentru ca Adrian spunea ca a stricat relatia cu femeia respectiva, care a si plecat. Cristi voia 900 de dolari, pentru o excursie de sapte zile la New York, organizata de o firma particulara. Leni nu a vrut sa-i trimita banii si i-a spus lui Cristi sa stea la coada la Ambasada SUA. Era si complicata situatia, pentru ca Cristi i-a spus lui Leni sa-i trimita banii unui prieten din Bucuresti, care urma sa-i aduca la Budapesta. Azi s-au implinit cinci saptamani de cand am venit si dupa inca trei saptamani primesc dreptul la munca, act pe care ti-l voi expedia impreuna cu celelalte.
Sa fiti linistite, ca va fi bine. Voi veti putea lua bani de la asociatia catolica. Ei dau si bani pe biletele de avion, pe care ii vom returna in rate. Mai bine prin ei ca au si reduceri.
Eu voi mai produce si saptamana asta.
Va sarut cu dragoste si dor. I-am scris si Printesei, la Paris. Scrie si tu cateva randuri, te rog, langa ale mele, pentru nasii nostri. Sper ca vei mai primi niste bani in Italia, dintre cele cinci- sase posibilitati enuntate de mine in cealalta scrisoare.

13 august 1990

Dragele mele Gheghe si mama lui Gheghe,

      Va scriu astazi, duminica, 12 si probabil voi incheia scrisoarea maine, adica la sfarsitul unei saptamani in care pot spune ca am avut cele mai mari realizari, de cand am venit in America. Dupa cum ai aflat, marti, 7 august, cand am vorbit la telefon, am fost la lucru cu domnul Bebe Carologian, (cel care impreuna cu sotia te-au sponsorizat prin hartia pe care ti-am trimis-o), care zugraveste. A fost a doua zi de lucru cu el si am frecat mobila de bucatarie , baia, dulapurile si peretii unor coreeni imputiti, de mi-a venit acru. Nu era problema ca frec, insa era o mizerie si un miros de nedescris. Urmele de grasime de la mancarurile lor erau peste tot, pana si in sifonier. Nu am crezut, pana nu am vazut, ca poate exista o asemenea mizerie. Si domnul Bebe a spus ca nu a mai vazut o lucrare atat de greu de facut. Mirosul greu de acolo m-a urmarit cateva zile.
Seara insa m-am bucurat ca am primit de la Emigration dreptul la lucru si la sedere, care automat imi da dreptul de a ma inscrie la „social security”, ceea ce am si facut a doua zi. Deci in doua saptamani voi primi actul de „social security”, ceea ce imi da dreptul sa-mi deschid cont la banca, sa lucrez, (permisul il am deja), si sa platesc asigurari si asta pentru voi, cand veti veni aici. Este vorba de un act al carui numar ramane valabil toata viata aici. Dupa el primesti „identification card”, care poate fi si carnetul de conducere. Tot miercuri, desi nu eram pregatit, am fost si am platit 10 dolari, ca sa dau examenul de sofer pentru California si DR licence, de care tot am nevoie. Am hotarat sa dau examenul pentru a nu mai fi nevoit sa platesc si ID, adica identification card. Nu am facut bine 40 de intrebari din 46, dar m-am reprogramat vineri si am dat examenul la un casetofon in limba romana si l-am luat. Intre timp am invatat si acum stiu testul in engleza, dar nu am vrut sa mai ratez. Permisul de conducere din Romania este bun, dar numai pentru turisti. Acum urmeaza sa dau si examenul de conducere, de care nu mi-e teama deloc. Multi conduc foarte prost si aici. Eu am totusi aproape 10 ani de sofat si m-am obisnuit, de cate ori am mers cu Ara sau Aurora, cu traficul din California. Eu n-am condus inca pentru ca nimeni nu mi-a oferit masina, dar poate o voi conduce direct pe a mea, chiar si la examen.
Deci joi am lucrat iar, la alt apartament si la un magazin de blanuri, tot cu Bebe. La sfarsitul zilei mi-a numarat 80 de dolari si cand am ajuns acasa, am gasit un plic de la frate-meu, Sandu, cu un cont bancar pe numele meu, de 200 de dolari. Mai aveam deja 220 de dolari, plus 200, plus 80 de dolari, deci 500 de dolari, adica 50 000 de lei. Dar aici semnifica o suma destul de mica, pentru ca viata e foarte scumpa. Saptamana asta, din cauza razboiului, s-au scumpit benzina si carnea cu 15 dolari si respectiv, cu 65 de dolari. Costa mult si carnea de porc, cu 65 de dolari in plus la un pound, adica nici o jumatate de kilogram.
Sper sa ne descurcam cam in urmatorul fel. Sa iau un bloc sau o casa mare, cu mai multe apartamente, in administrare si deci sa scapam de chirie si sa mai primim si bani. Eu pot sa ma ocup de reparatii, deci inca niste bani in plus. Voi lucra in continuare oriunde si orice si poate gasesc ceva permanent, deci vor fi niste economii considerabile. Am deja niste promisiuni si astept oferta concreta. Cand vii, vei putea si tu sa stai acasa sa ma suplinesti, pentru ca e foarte usor. Se descurca si Cristi in Canada, dar tu aici!?

      Poate voi lucra la o benzinarie, la un armean sau la un restaurant care se deschide in luna octombrie, cu specific romanesc.
Nu pot visa sa mai fac aici ceea ce faceam in Romania, deocamdata. Totusi Florin Grigore, care mi-a fost coleg, are o discoteca si castiga 150-200 de dolari pe seara si spune ca sunt sanse si in domeniul asta. Dupa ce ma mai obisnuiesc cu subtilitatile limbii, voi incerca si meseria mea de cameraman, la televiziune. Se fac multe seriale si reclame si poate voi incerca chiar la stiri. Daca ai norocul sa filmezi ceva inedit, te poti imbogati aici. Va trebui sa am camera mea personala.

      Duminica trecuta am fost cu Aurora si cu doi copii ai unui prieten, Costel Hagiu, si am gasit o familie de romani care vrea sa cumpere o casa la Bucuresti. Am vorbit cu ei la telefon si au trimis pe cineva sa o vada. Voi cere 25 000 de dolari pe ea si o las la cel putin 18-20 000 de dolari. A fost un noroc ca a venit la noi cineva care era roman si, din vorba in vorba, am aflat de cumparatori. Cu cei 20 000 de dolari, pe care i-as incasa pe casa si cu ceea ce voi mai castiga, pana la venirea voastra, va fi cu totul alta situatie decat in prezent. Sa stii ca nu am primit nici un dolar de la nimeni aici. Tigarile, berea si multe altele mi le-a cumparat vara-mea. Tot ea mi-a dat si 100 de dolari. Eu cred ca am nimerit intr-o perioada in care si familia ta are greutati financiare. Ara, dupa patru luni, urmeaza sa inceapa un serviciu nou, in curand. Aici, in casa lor, e totusi o tensiune mare si permanenta. Toti sunt foarte nervosi. Eu imi pastrez calmul, dar nu cred ca voi mai sta mult in situatia actuala. Independenta mea, indiferent de avantajele pe care le-as avea aici, imi este prea pretioasa si esentiala. Nu pot sa ma misc si sa fac nimic, nici telefoane nu pot sa dau sau sa primesc, fara cenzura. Silica e prezenta tot timpul aici si stii cum este. Dupa 15 ani de independenta si multa libertate de miscare, gandire, actiune, trebuie ca acum si aici sa fiu mai putin liber decat acasa. Sper sa ma intelegi. Accept ideea ca nu mai sunt vedeta si ca am acum maini de muncitor si de zugrav, ca lucrez sambata, (cum a fost ieri, de pilda), dar vreau ceva mai multa viata, fara oamenii astia care au problemele lor si care nu ma inteleg deloc. Fac eforturi mari sa nu ma cert cu ei, pentru ca sunt un om civilizat. Matusa ta e foarte agresiva in tot ce face, in modul de adresare sau de gandire. Nu voi mai ramane mult timp in situatia asta, ca sa nu fiu nevoit sa raspund la atacuri sau jigniri. Era sa se intample o singura data, dar am fost destul de diplomat.
Tu cum te descurci cu Carmine? Sper ca vei mai rezista. Prin octombrie-noiembrie sper sa primesc azilul si apoi, in maximum 45 de zile esti aici.
Daca voi lua cei 20 000 de dolari pe casa, s-ar putea sa-ti cumpar un bilet de avion pana in Mexic si apoi va va lua cineva de acolo. Cu bani si cu un cetatean american se poate face asta, daca astia o mai lungesc cu aprobarea. Eu sper ca nu, pentru ca odata cu primele acte si semne, se pare ca dosarul meu s-a miscat bine. Motivatia, actele si cazul meu sunt detul de serioase, fata de ceea ce mai aud aici de la altii. Speranta mea, ca si a ta este ca de Craciun sa fim impreuna, poate chiar mai repede.
Inca nu am putut sa dau nici un telefon in Romania.
Continui scrisoarea luni, pentru ca am fost cu familia la onomastica unui baietel, Chris, al unei familii de prieteni, care m-au solicitat sa filmez eu. Am deja, printre prietenii lui Ara si Leni, faima ca fac filme frumoase, dupa ce am debutat acum aproape o luna. Deci, din cand in cand, mai pot sa-mi exercit si meseria de acasa si e foarte bine, pentru ca ma mentin in forma. Totusi, parca aici lumea nu are bunul gust si sensibilitatea celor care mi-au fost clienti. Astazi m-am uitat de sase- sapte ori la cutia de scrisori, dupa scrisoarea de la tine, dar tot Silica a gasit-o. Mi-a dat-o cand a sosit si Ara, odata cu Costel Hagiu, care a venit sa ma ia cu masina la lucru. A trebuit sa stau cu scrisoarea in buzunar, pana am ajuns la Hagiu acasa, unde am citit-o, in timp ce mancam. Acum iti raspund la frumoasele tale randuri, deci ma mai abat putin de la firul scrisorii mele prezente.
S-a facut si miezul noptii de 13 spre 14 august, adica exact doua luni de la ultima noapte petrecuta in Bucuresti de noi trei impreuna. Probabil vom mai ajunge peste niste ani acolo, dar nu stiu daca vom mai locui pe strada Rumeoara. Ne vom obisnui cu mutatul, pentru ca aici este ceva normal. Eu studiez chiar si posibilitatea de a locui intr-un alt stat din America, cum este Oregon. Totusi vom sta in California o perioada, dar te vei convinge si tu ca nu este grozav, pentru ca toate businissurile se fac numai de catre cei cu foarte multi bani. Este vorba de evrei, coreeni, americani originali, chiar si armeni. Nu mai vorbim de japonezi, care cuceresc aproape totul. Noi, pentru ca nu avem milioane, decat daca castigam la loto, s-ar putea sa o ducem mult mai bine in alt stat, langa alti parteneri si oameni cu vederi mai largi si cu simtul riscului mai dezvoltat. Spun asta pentru ca armenii nu prea risca, sunt foarte calculati si chiar insuportabil de calculati. Mai au si alte calitati, sunt puturosi si barfesc mult. Din zeci de ore de barfa nu am vazut pe cineva sa vina cu o idee sau cu perspectiva unei viitoare afaceri. Eu nu as putea suporta sa am asemenea oameni langa mine. Deja eu gandesc si studiez si am si niste oameni mai de actiune si cu bani. Este iarasi un aspect negativ, faptul ca toti vorbesc urat despre romani, Romania si tot ce este legat de tara. Aici toti romanii sunt categorisiti prosti, securisti, comunisti, hoti, tigani sau se spune ca si-au ales singuri soarta, etc. Nu stiu ce ar fi facut ei, in locul celor din tara. Cate initiative ar fi avut acolo. Aici nu prea au si daca au, se lauda sau se vaita ca da criza economica sau falimentul peste ei. Oamenii sunt masini, sunt dezumanizati destul de grav si aici. Nu este desigur vina lor sau nu numai a lor, insa nici nu stiu sa traiasca sau sa se bucure de viata pe care o au in jurul lor. Oamenii rad foarte putin, spiritul lor este aproape plat si in schimb vorbesc despre ce au cumparat, cu cat au cumparat si foarte mult despre viitoarele economii, pe care le vor face, ca sa aiba rezerve in banca. Mi se pare o mare diferenta fata de modul nostru de a privi problema. Ma refer la noi doi, in principal si la altii in general. Razboiul din Golful Persic este ca si inceput si americanii de aici, impreuna cu ai nostri se bucura pentru ca tara va avea de lucru si industria va mai prospera!! Stiu ca sunt cei mai tari in lume, dar nu e normal ca razboiul sa fie o bucurie, pentru ca poate avea mari implicatii si chiar o extindere la nivel mondial si atunci de ce sa mai strangem, cand putem deveni saraci intr-o secunda? Eu doresc sa facem si noi niste economii, dar nici nu ma gandesc sa traim in bezna si cu mai multe dorinte nerealizate, decata casa. Sunt pe aici exemple chiar in familie.
Daca toti pretind ca nu au dus-o bine nici in tara si ca s-au sacrificat mult aici, la inceput, eu nu am de gand sa fac ca ei, ci asa cum gandesc si inteleg eu si am deja planuri. Nu e normal ca in week end sa stai acasa la barfa sau sa astepti si sa faci invitatii la cafea si pepene!? Sunt multe lucruri de vazut si de vizitat, chiar si cu bani putini sau fara bani, numai benzina sa ai. Eu nu ma pot contrazice si nici nu prea vorbesc despre standardul nostru de viata de acasa, pentru ca pot starni tot felul de comentarii aici.
Oricum, nu am de gand sa cobor stacheta in America. Mai bine ma intorc acasa si cand veti veni veti vedea ca am avut dreptate. Inteleg ca este bine sa ai proprietati aici, dar nici sa sacrifici copilul tau, lipsindu-l de micile lui placeri si bucurii pentru asta.

Arsine a plans si s-a bucurat ca nu vor pierde casa, cand a aflat ca Ara a fost acceptat la noul serviciu. E un copil cu o copilarie cam nefericita si, la zece ani, a devenit, din pacate, foarte matur. Este urmarea faptului ca in familie s-au discutat problemele foarte deschis si aprins, in prezenta ei. Ea vorbeste pe un ton foarte matur, chiar rastit, cu oricine, si in acelasi timp este, in orice secunda, gata sa planga. Plange si de douazeci de ori pe zi, din te miri ce, apoi revine la „normal”, care de fapt este ceva cu mult peste varsta ei. Nu vreau ca si copilul nostru sa traiasca si sa ajunga asa. Decat sa-i sacrific si sa-i rapesc copilaria si elanul, optimismul sau bucuria, mai bine traim fara avere, la inceput, pana porneste ea bine in viata. Nu se poate sa nu avem si noi norocul nostru, chiar si mai tarziu. Aici nu averea e totul, dupa parerea mea si a americanilor get-beget. Viata trebuie traita pentru ca poate fi si mai scurta. Cu o sclipire si o sansa se rezolva multe. Eu vad ca aici oamenii au acumulat multe din modul de viata si din sistemul american, dar parca este o haina care nu sta bine pe ei. Europenii si mai ales noi, latinii, sau mai bine zis romanii, nu trebuie sa ne abandonam totul, in primul rand spiritul si poate patriotismul. Daca le pierzi, devii impersonal si esti ca un pom fara un altoi bun. Nu este totul sa te americanizezi, dar mai important este sa-ti pastrezi educatia, bunul simt, cultura si demnitatea ta de om. Poti fi un bun american si fara sa ai snobismul ca tu nu ai vrut sa tii legatura cu romanii tai. Americanii sunt si ei o amestecatura.
Dar sa renunt pentru moment la reflectiile mele filosofice, care pe mine m-au pus pe ganduri datorita faptului ca nu inteleg cum pot toti acesti oameni din jurul meu sa se exprime la modul asta, mai ales ca eu realizez foarte bine ce sunt, ce au fost sau ce pot ei.
Adica mai bine sa-i vorbim de rau pe ai nostri toti, decat sa acceptam ideea ca toate natiile din lume au secaturile lor. Numai ca ei, pentru ca sunt mai uniti si mai hotarati, in tot ceea ce fac, merg mai departe, dar noi ramanem cu privirea dupa ei si chiar ii invidiem. Exemplul coreenilor, al japonezilor, al chinezilor si al multor alte natii stabilite aici, ar trebui sa ne dea de gandit. Pacat de romanii care isi irosesc timpul si energia asa. Eu nu voi face asta si nici nu voi accepta anturaje de oameni cu asemenea viziuni. Chiar daca nu poti realiza un plan sau un vis, simplul fapt ca il preconizezi iti da speranta si optimism. In felul acesta, din aproape in aproape, se poate ajunge la un rezultat final si la o afacere buna. Toata lumea care cauta stabilitate intr-un job sau intr-o afacere sigura ajunge sa faca salturi pe suprafete dure. Cine se multumeste cu putin, ramane cu putin. Eu voi risca mai mult si nu voi ramane la nivelul de zugrav sau vanzator de benzina. Nici pe tine nu te voi lasa manichiurista. Ma interesez deja de o pravalie si de un Beauty Salon, cu mai multe articole si chiar cu bijuterii si haine de boutique. Ori facem ceva care sa ne si placa, ori stam someri si tot asa traim. Serviciul trebuie sa aduca si satisfactii, nu numai bani. Gheghe are nevoie de un mediu sanatos si vesel in jurul ei, pentru ca asa s-a nascut, un copil vesel si sanatos. Pentru ca sa poata deveni o fata fara complexe si cu multa personalitate, are nevoie de libertate de exprimare si de o evolutie spre orice directie. Nu numai televizorul e bun, cum cred aici toti parintii, ca sa scape de grija copiilor. Eu stiu foarte bine ce se poate face cu un copil ca Alex. Sa speram ca planurile si gandurile mele se vor implini. Ma gandesc mult la toate, in special la libertatea de actiune si la tot ce ofera tara asta, care trebuie exploatata. Am avut destul si in tara si nu pot accepta ca aici sa nu ne bucuram de conditii de viata foarte bune.
Te vei convinge, cand vei veni, de ce scriu eu toate astea. Nu numai pentru ca ma apasa, ci pentru faptul ca s-ar putea sa gasesti aici o mama mai mama decat „Jeni”. Sper ca nu te va putea coplesi pe tine si nu te va face masina de facut bani, dupa cum deja li se prefigureaza planurile. Eu vad altfel problemele si sunt sigur ca ma vei urma.
Pentru ca se termina hartia scrisorii, voi trece la intrebari. Ce mai intreaba Alexandra? Ce face in cea mai mare parte a zilei? Care e cea mai mare bucurie a ei? Ce cuvinte noi stie si ce prostii mai face? O indrageste lumea din jurul ei? Carmine e dragut cu ea? Spune-i, te rog, lui Carmine ca are in mine un prieten pe care poate conta, chiar daca a mai gresit fata de voi. Oricum, oamenii trebuie si intelesi, pentru ca sunt toti ciudati. Eu vreau sa aud numai de bine despre voi, in continuare, iar de la 1 septembrie incep sa fac numaratoarea inversa. Va iubesc si va sarut cu drag. Sunati in fiecare saptamana. Daca se supara cineva, voi plati. Astept sa-mi mai scrii frumos.

Montreal, 13.08.’90

Dorulet,

In sfarsit am ajuns sa purtam corespondenta de pe acelasi continent, lucru care mi se pare minunat. De acum ne este mult mai simplu sa ne informam unul despre celalalt si te rog sa ma crezi ca vreau sa stiu cat mai multe despre tine si evolutia ta acolo si de asemenea putem face o paralela intre cele doua tari.
E greu de tras concluzii concrete deoarece ca sa cunoastem sistemul de viata din acet continent trebuie sa treaca ceva timp. Spun asta din mica experienta pe care am acumulat-o in cele sase luni pe care le-am trait aici. Fiecare om are parerile lui si fiecaruia ii este bine acolo unde poate sa-si faca o viata mai buna, in functie de capacitatea si bineinteles de norocul lui. Sa stii ca in aceasta perioada, cat am stat aici, am avut ocazia sa muncesc, sa cunosc oameni, sa am socuri, deziluzii, satisfactii si numai asa am putut incepe sa cunosc duritatile si placerile Occidentului American. Pot spune ca, abia dupa ce am devenit independent, (aproximativ doua luni si jumatate), au inceput socurile, satisfactiile si deslusirea vietii de aici. Nu e usor, dar nici imposibil. Avem nevoie de noroc si de sacrificiu. E putin probabil sa putem demara repede si bine fara acestea. Poate ca si tu ai inceput sa gusti ceva din noua viata pe care ti-a oferit-o America. Inceputul e greu. Ai sa vezi ca atunci cand vei fi independent vei avea nevoie de foarte multe si de multi bani ca sa poti supravietui onorabil. Nu vreau sa intru in amanunte, dar trebuie sa-ti spun ca aici producem dolari si cheltuim dolari, iar uneori sau de cele mai multe ori se duc foarte usor si repede.
Sunt fericit sa te stiu acolo si nu stiu de ce rudele Roxanei imi inspira multa incredere. Singurul lucru care ma ingrijoreaza putin este faptul ca Roxana si „Titi” nu sunt alaturi de tine inca. Am impresia ca, in convorbirea telefonica pe care am avut-o cu Roxana, am simtit-o nu prea fericita si putin ingrijorata. Sper ca lucrurile sa mearga repede si bine.
Daca mai stii ceva nou despre ele, te rog sa-mi spui. Apropo, te rog sa-mi trimiti, odata cu prima scrisoare, adresa ei din Italia.
Despre mine pot sa-ti spun ca sunt bine, sunt foarte satisfacut de noul meu apartament si totodata am emotii pentru noul interviu, pe care-l am in noiembrie. E foarte important si chiar hotarator pentru viata mea. In cazul in care lucrurile vor lua o intorsatura neasteptata, te rog incearca sa pregatesti ceva acolo, lucru despre care am vorbit si la telefon. E bine totusi sa am o a doua posibilitate, pe care practic as putea s-o am aici, dar dupa cum ti-am spus, prefer sa fiu alaturi de tine. Daca deja te gandesti la ceva, te rog sa-mi scrii despre asta. Oricum, in planurile mele, in caz ca lucrurile merg bine aici, e inclusa ideea de a ne uni unde e mai bine si unde se pot face bani mai usor. Iti spun sincer, daca as fi fost cu tine aici as fi putut fructifica o posibilitate de a prelua un building pentru administrare, dar munca asta era pentru doua persoane. Acesta e un exemplu din care iti poti da seama ca in doi se pot face mai multe.
Eu deocamdata sunt OK, dupa cum ti-am spus. Am aceste doua mici buildinguri cu care produc niste bani, fara emotii si fara frica.
Ma opresc aici, in speranta ca-mi vei raspunde repede si ca banii vor ajunge la
destinatie. Te pup, Cristi.

P.S. Pupa-i pe toti din partea mea si multumeste-le pentru ajutorul pe care ti l-au dat.

L.A. 30.08.90

Dragele mele Alex si Rox,

Din pacate expedierea unui pachet care cantareste 7 kilograme, cu avionul, costa peste 100 de dolari si astfel am renuntat la idee, pentru ca nu valora pachetul cat transportul. Astfel va scriu iar. Intre timp, au sosit si doua scrisori de la voi amandoua.
Am inteles ca aveti probleme. De ce nu am stiut eu nimic, pana ce am plecat din Romania?
Jeni mi-a spus telegrafic ca sunteti bine si ca aveti de toate acolo si in momentele acelea nu mi-am facut probleme pentru o existenta a voastra pe o perioada asa de lunga, in straini, si asa departe de mine. Iar am plecat intr-o actiune, vitala pentru familia noastra, cam nepregatit financiar si neinformat. Parca as fi blestemat.
Sunt convins ca, prin relatii, as fi putut avea toate datele problemei, foarte exacte.
As fi putut sa aflu ca in America azilul se aproba in cateve luni si ca familiile trebuie sa astepte tot atat ca sa vina la cel ramas in SUA, indiferent pe ce teritoriu sau in ce tara ar fi. Mie mi s-a spus initial, din Bucuresti, ca tu ai luat legatura cu Leni si ca eu trebuia sa telefonez imediat ce as fi ajuns la Los Angeles. Am telefonat din New York si am aflat ca voi ati fi facut ceva, iar eu trebuia sa raman pe loc ca sa putem ramane in America. Ce ai facut tu, Roxana, si ce am facut eu?
Da, eu am facut o prostie, pentru ca am acceptat sa vin eu in Los Angeles si nu mi-am vazut de drumul meu in Canada. De ce?
Iata explicatiile exacte la datele problemei:

Eu imi faceam treaba si castigam ceva bani si informatii;
Tu ai fi putut sa vii aici ca turista, cu viza americana, obtinuta din Roma. O primeai daca ti se achita si biletul tour- retour. Se putea realiza asta cu o eventuala garantie a cuiva de aici. Cel putin jumatate din suma as fi obtinut-o si eu in cele trei saptamani in Canada. Cu aproximativ 1500- 2000 de dolari ati fi putut sa veniti aici, tu si cu Gheghe. Din pacate, ai tai nu au pus si aceasta varianta in discutie. Poate nu au avut atatia bani disponibili.
La plecarea mea spre Romania, m-as fi oprit in SUA si, la azilul politic cerut de tine, as fi asteptat si eu rezultatul, ba mai mult, puteam sa imi fac si eu dosar separat. Nu s-ar mai fi pus problema de ce nu am ramas in Canada, cand familia mea era deja in SUA. Motive si dovezi gaseam oricum si inca plauzibile.
Cu o cheltuiala mai mare la inceput se putea face pasul mai bine si nu mai ajungeam la atatea suferinte si la o perioada asa de lunga de asteptare. „Da-i romanului mintea de pe urma”, pentru ca e valabil.
Pot spune ca nu am fost nici eu bine documentat, dar tu ai plecat in 14 iunie, cu gandul de a nu te mai intoarce si ai mizat pe ajutorul imediat al rudelor tale. Daca eu nu mai apucam sa plec spre Canada, ce faceai? Te-ai mai fi intors? Eu cred ca nu.
Problema ca eu era sa raman in tara si sa vin dupa o perioada de timp la voi, cand s-ar fi putut, nu ar fi fost asa de grea ca asteptarea voastra acum. Eu nu am inteles nici acum cum s-a actionat pentru tine si ce ai facut tu in acea saptamana, pana am plecat eu din tara?
Poate e mai bine sa nu mai pun nicio intrebare si sa actionez de-acun incolo asa cum consider eu.
Am cunoscut duminica o femeie care a fost adusa cu patru copii aici, la sotul ei, ramas de un an si doua luni prin Mexic. A venit prin Cuba, Havana, la Mexico City si de acolo cu alt avion la Mexicana, chiar la granita cu SUA. De aici au luat doua masini, pe care, impreuna cu alte doua neveste si copiii lor, i-a trecut granita in SUA.
Cetatenii americani nu sunt controlati nici chiar la granita cu Mexicul, cu masinile sau cu persoanele din masinile lor. Eu ti-am dat exemplul, pentru ca e real si chiar am facut si eu un plan in acest sens, cu oamenii respectivi. Poate nu va fi cazul sa faci si tu aceeasi figura, pentru ca inteleg ca tu nu ai curaj. Te rog frumos sa ma asculti si pe mine, de acum incolo, pentru ca nu m-ai ascultat destul.
Nici varianta cu venirea ta aici, cu bilet de avion si viza turistica nu era o fantasmagorie. Pentru ca ai comentat cu Ara si Leni si s-au produs valuri, eu am renuntat deocamdata la idee si caut altele.
Una dintre idei mi-a venit chiar aseara,cand m-a sunat Cristi din Canada, exact dupa ce citisem una dintre scrisorile tale. Asa ca, daca eu rezolv cu un bilet si jumatate pana la Montreal, va veti duce la Cristi si veti astepta acolo actele mele. Mutarea voastra nu conteaza si nu afecteaza cu nimic dosarul meu. Din motive vitale si intemeiate, tu cu
Alex puteti astepta la Montreal, la Cristi, sa vi se aprobe venirea aici, in America. Tot trebuie sa treceti oceanul, deci cheltuiala asta se va face oricum. Cristi s-a bucurat de idee si mi-a spus ca are conditii bune. A ramas sa vada posibilitatile vizei. Nu mai e cazul sa te gandesti la Sandu, frate-meu. Sunt lucruri prea importante, ca sa mai tinem cont de ce a fost. Nu il apar, dar pot spune ca mai bine ca nu a facut gestul de-a ne ajuta, decat sa-l faca si apoi sa nu ne poata ajuta cum trebuie.
Acum stiu foarte bine ce spun si vorbesc din experienta traita. A fost „fair” totusi, desi ar fi putut sa fie mai corect. Dar sa lasam astea, pentru ca toate sunt rodul unui destin sau al soartei fiecaruia. Avem si noi drumul nostru in viata, hotarat de Dumnezeu, de la care nu ne putem abate prea mult, contrar vointei noastre. Poate ca aceasta concluzie anuleaza ceea ce am scris pana acum, ca „se putea si era mai bine”, etc.
Nu e bine sa ajungi sa depinzi de cineva, nici in cele mai marunte probleme. Toti fac mai mult sau mai putin, dupa posibilitati, apoi comenteaza si e posibil ca mai tarziu sa ti le serveasca, cand te astepti mai putin. Dolarii i-au inrait pe oameni.
Eu testez si gandesc, impreuna cu domnul Hagiu, tot felul de business-uri. Nu vom ramane saraci, pentru ca peste doi ani ma voi intoarce in tara sa fac afaceri cu Romania. Cu capital si experienta de aici e foarte bine si de mare viitor. Concurenta cu americanii get-beget si chiar altii, veniti aici cu milioane, este foarte grea. Daca nu reusim sa trecem repede de stadiul de jos si apoi de cel de sub-mediu si mediu, riscam sa ne imbolnavim de toate bolile aici, murim inainte de vreme si nu apucam sa mai vizitam nici Italia. Dar, pentru ca veni vorba, ce mai face fetita mea care injura in italiana? Am aflat din scrisori si ma bucur ca este tot inimoasa, vesela si sanatoasa. Mi-e dor de ea cum nu am crezit ca e posibil. Era totusi bine si acasa si te vei convinge de ce spun eu. Casa si alte conditii asemanatoare vom avea peste mai mult timp. America e si ea rasuflata. Sa dea Dumnezeu sa fie bine. Oricum, tot inainte.
Va imbratisez cu drag si va saruta, Tata.

ACHIZITII, INVESTITII, DOTARI, PANA IN 2 APRILIE `91

* Carti………………………………………………………100 $
* Auto Honda Prelude……………………………………1500 $
* Herbalife…………………………………………………290 $
* Haine, Pantofi, Cosmetice,etc…………………………….200 $
* Aparatura audio si video…………………………………..400 $
* Aparatura foto……………………………………………..150 $
* Telefon, veioze, obiecte decor…………………………….50 $
* Italia: Roxana si Alexandra……………………………..450 $
* Romania: scrisori, cadouri, telefoane………………………150 $
* Telefoane Italia………………………………………….150 $
* Chirii, intretinere, transport, etc…………………………200 $
* Taxe INCOM plus acte de emigrare……………………200 $
* Mobila: scaune, pat, birou TV, etc………………………1000 $
* Aparatura bucatarie………………………………………50 $
* Chirie, Down pay., martie, aprilie………………………..1100 $
* INV. SARBU BUSINESS, cable TV, etc………………….50 $

Total……………….6640 $ plus
Cont Bank of America……….400 $ – Total gen. 6440 $

Dupa cum vezi, atat am castigat pana acum. Nu am socotit tigarile, care sunt peste 100 de dolari, mancarea si multe alte maruntisuri. Media lunara este de 1000 de dolari. E bine pentru inceput. Dintre cunoscutii de aici, nu m-a depasit inca nimeni. Nu cred ca mai poate cineva sa ma critice, cand voi fi provocat. Am dovezi toate lucrurile din casa. Acum pot adauga usor 2000 de dolari, dintre care 1000 de dolari plusul de la masina, accident si alte realizari si cheltuieli.
Casa asta e foarte buna. Ne vor mai construi proprietarii o camera. Vom mai sta in ea, pentru ca e ieftina si linistita. Gheghe are curte. Vecinii sunt arabi. Ea e medic si el e inginer de televiziune satelit, etc. Ma ajuta in planurile mele. Foarte cumsecade oameni. Vei putea si tu sa le gatesti. Nu au timp. Vei castiga langa casa. La inceput e suficient. Nu te las la munca inca. Sa mai creasca Alexandra si sa poata merge la scoala. La cinci ani, poate, pentru ca e desteapta. Vom incerca sa o ducem la o scoala buna. Poate ne mutam in alt stat. Aici e foarte poluat totul. Te vei convinge in curand. Eu voi avea un serviciu pe drumuri, daca reuseste planul. Adrian a plecat in Europa si Romania pentru contracte. Daca ne reuseste planul, voi fi si eu un om in permanent contact cu Europa. E visul meu. Acolo e banul si civilizatia. Vei vedea, pentru ca ai termen de comparatie.
Atat pentru scrisoarea asta. Ce zici de forma initiala a articolului? L-am interpretat si nici Buhoiu nu are curajul sa-l publice. Voi vedea maine la aparitie.

P.S. Pastreaza pagina, pentru ca am nevoie de ea. E document pentru mine.

Desigur ca nu-i reprosez nimic lui Cristi, ci din contra, pe mine ma bucura prezenta lui alaturi de voi, insa orice om are niste limite ale intelegerii si niste limite financiare. Apoi mai e si dorinta fiecarui om de a se simti bine si lejer in casa lui. Nu trebuie numai sa judecam, dar si sa intelegem. Asemenea experiente am avut si eu, atat din postura de proprietar, cat si din cea de chirias. Nu conteaza ca platesti sau ca incerci sa acoperi obligatiile prin munca sau alte servicii, conteaza ca „se umple paharul” si da pe-afara. Daca mai esti si ghinionist sa ai de-a face, cum spui tu, cu tarani sau neamuri proaste si parveniti, atunci sfarsitul este urat. Inteleg perfect pentru ca am trait situatii similare. Am si eu cativa indivizi pe aici pe care nu mai am ochi sa-i vad si numai cand ma gandesc la ei imi vine greata.
Vrei sa stii ce mai fac si ce am mai facut?
Pana la sfarsitul anului aveam o agenda in care notam zilnic, pe scurt si chiar incifrat tot ce faceam si cu cine ma intalneam. Acum nu mai am agenda pe `91 si nici nu ma mai omor sa consemnez, penru ca viata este la fel de monotona si lipsita de spectaculozitate, adica de activitati care sa aduca bani si satisfactii. Am sentimentul ca nu voi mai fi niciodata ceea ce am fost si ca nu voi putea ajunge un tata de care copilul lui sa fie mandru. Ma gandeam sa ma ofer sa plec cameraman in razboiul din Irak. Acum e posibil, avand aprobarea, dar greu pentru ca nu sunt cetatean american. Degeaba ma cheama Cetateanu.
As face orice pentru niste bani, dar nu gasesc. Vinerea, sambata si duminica sunt valet parking. Am avansat. Parchez 20-30 de masini la restaurantul la care am fost picolo, spalator de vase, wc-uri, etc. Am condus aproape toate marcile de masini de aici: Mercedes, Cadillac, Jaguar, etc. E o meserie destul de frumoasa, dar tot o sluga sunt. Oricum am niste satisfactii si parca sunt mai independent de patroni, sefi, ospatari sau bucatari. Toti sunt niste tampiti, indobitociti de munca si de viata sau chiar de la natura.
Am si alte ocupatii noi. Iari m-am inscris la un curs de limba ingleza, care este la cel mai bun High School in cartierul milionarilor, gratuit, de luni pana joi, in fiecare seara, intre orele 19-21. Am un prieten roman inginer horticultor, care-mi este coleg, si pe vara-mea. Nici nu ne-am salutat.
Ma mai duc pe la un magazin cu lucruri vechi (gen consignatia), de unde mi-am mai cumparat cate ceva de imbracaminte, unele haine mai noi, altele putin purtate, cu 2-3, pana la 5 dolari. Mi-am marit garderoba si sunt multumit. Ieri am cumparat o pereche de pantofi italienesti cu 4 dolari si alaltaieri un pulover de lana cu 2 dolari.
Am noroc ca domnul Buhoiu si sotia lui ma simpatizeaza si ma invita mereu la ei. Ii ajut la realizarea ziarului. Redactia e la ei acasa. Dictez texte, corectez, caut materiale din presa romaneasca, scriu si eu cate ceva, vorbesc la telefon, dau faxuri in Romania. Le-am trimis faxuri lui Liviu S. si Lidiei. Sunt si platit si onorat cu mici atentii. Cu toate astea, stau ca pe ghimpi la ei, pentru ca Leni si Ara nu pot accepta ca eu sa am relatii cu „securistii”. Nu sunt securisti. Eu stiu exact ce spun, dar nu am pe cine sa lamuresc. Acum, dupa aprobarea azilului politic, sper sa fiu un om mai liber, neverificat si necenzurat. Am nevoie de libertate. Am inceput sa cunosc oameni de afaceri cu bani si dornici de colaborare. Cel mai deschis e totusi Aristide Buhoiu. Vede in perspectiva si are simtul afacerilor. Imi place talentul lui dublu. Din pacate, si el sta prost cu banii, desi toata lumea il crede milionar. E foarte invidiat. Dezgustul meu fata de oamenii de aici e foarte mare. Nu am crezut ca voi gasi aici, in America, prosti mai mari decat in Romania. Sunt mai greu de suportat decat cei din tara. Acolo cel putin nu-i intalneai pentru ca nu-i acceptai in jurul tau, decat cu mici exceptii. Vei vedea.
Eu sunt destul de optimist acum, dar vad ca banii se fac foarte greu aici. Sper ca tot Buhoiu ne va face o legatura ca sa nu platim chiria de 600-700 de dolari, ci sa adunam chirii in casa in care vom sta. Administratori, deci, pentru ca tot am invatat cate ceva de cand ne-am despartit. Stiu si eu sa dau cu „crosa” sau cu „pixul” pe parchet, gresii, wc-uri, ca sa nu mai vorbim de altele. Va fi bine si atunci vom putea progresa. Sper.
In timp ce iti scriam, a sosit o scrisoare si o felicitare de la Printesa Caradja. Te-a cautat de doua ori la Carmine, dar nu a primit nicio relatie, ci o voce aroganta de femeie i-a spus ca ai plecat si nu stie unde. Asteapta vesti despre voi si despre mine.
Domnul Nestorescu s-a intors din Canada si o duce foarte bine cu cercetasii. A devenit o persoana importanta, cautata de oameni din toata lumea. Dar mai bine nu mai comentez. Te va cauta Printesa la noul telefon.
Din tara am tot felul de vesti, insa nu de la prieteni, care nu mi-au raspuns la scrisori din cauza ca TAROM-ul a fost in greva si de aproape o luna nu am mai primit scrisori. Stirile le am de la Buhoiu, oameni veniti si Europa Libera sau Vocea Americii. Regele, dupa ce a fost expulzat de Craciun, este iar cetatean roman. A primit inapoi cetatenia luata in mod abuziv. In Bucuresti sunt manifestatii pro-monarhice. Regele Mihai, ajutat de armata, poate reveni in fruntea tarii, care poate deveni, in felul acesta, prima tara, dintre cele foste comuniste, cu monarhie de tip parlamentar. Presa americana face comentarii in acest sens. Iliescu merge pe urmele lui Ceausescu. Va cadea. Era sa cada chiar si cu avionul, in zbor spre China. Avionul a cazut la zborul de incercare din preziua plecarii lui. Vom vedea cum vor decurge evenimentele, de la distanta. Deocamdata razboiul devine tot mai aprig in Golf. A fost bombardat Tel Aviv-ul de catre iranieni. Se ingroasa joaca si se incing spiritele. Nu e bine deloc ce se intampla. Sper sa va vad cat mai repede aici, langa mine.
Astept certificatele, apoi, cu toate actele inaintate, vom fi linistiti. Un avion va ateriza si din el veti cobori voi aici, pe pamantul Californiei. Sacrificiile au fost mari si eu sunt constient ca este normal ca, dupa aceste sacrificii, sa vina satisfactii si bucurii mari.
Nu as fi stat aici nici doua luni, daca nu ar fi fost necesar sa va aduc si pe voi. Vom mai vedea ce este bine pentru viitor. Eu gandesc si actionez pe mai multe planuri si directii. Voi scoate un „peste mare” din aceste ape tulburi. Nu mai am rabdare si putere sa mai joc carti cu carti mici. Cartile mari aduc castiguri. Cine nu a avut nimic, sanse, ceva avere, perspective, meserie buna, libertate, etc., a venit in America si a devenit servitor. Din aceasta categorie sociala nu prea exista iesire. Automultumirea e tardiva si e o metoda de consolare, comparand trecutul cu prezentul sau comparandu-te cu alti oameni mai nefericiti. Nu trebuie sa te multumesti cu putin, mancare si ceva confort. Viata e una singura si sansele trebuie incercate. Intre oameni mici ramai mic, si imtre oameni mari…Eu nu ma voi multumi niciodata cu putin.

Los Angeles, 24-25 sept. `90

Dragele mele,

Incep scrisoarea pe o data si o voi termina in ziua in care se implinesc patru ani de la cununia noastra. Urarea o voi face la sfarsitul scrisorii, pentru ca acum voi trece la subiect, care e foarte important si mai dificil de pus pe hartie. Nu trebuie sa ai emotii, Roxana, dar pentru ca ai insistat in ultima scrisoare, iti voi spune exact ce ma apasa. Am pornit din nou pe un drum gresit si te rog sa ma crezi ca am simtit inca din ajunul zilei mele de nastere ca America nu este pentru noi si imi permit sa spun asta si in numele tau. America ar fi fost buna pentru noi in urma cu cativa ani, cand in Romania exista mafia comunista la putere si noi, cei fara culoarea lor, aveam sansa limitate. Acum insa nu mai are niciun rost sa pornim de la zero, la aceasta varsta, ca sa ne ridicam intr-o societate care e cu totul altfel decat tot ceea ce stiam sau am invatat noi in tara. Le suntem intr-adevar mult superiori mexicanilor, coreenilor, armenilor chiar, si tuturor celorlalte nationalitati, in numar de aproape o suta, care sunt naturalizate aici. Se vorbesc 84 de limbi in L.A. .
Dar spune-mi de ce ai tu impresia ca pentru copilul nostru va fi mai bine daca vom trai aici, cand eu, care urmaresc parintii si copii de aici, iti pot demonstra ca lucrurile nu stau cum spui tu?!
Ti-o voi da ca exemplu pe nepoata ta. Cand am sosit eu, a intrat in vacanta pana acum doua saptamani. Pot spune ca i-am urmarit toata „bucuria” vacantei pe care i-au oferit-o Ara si Leni, care locuiesc deja de sase ani in America. Cinci filme la cinematograf, dintre care la trei am fost si eu, iar la doua dintre ele Arsine nu a primit nici floricele, nici coca-cola sau alta bautura ca sa nu se ingrase sau poate din economie. Tu ce crezi?
Vreo trei jocuri noi si frumoase le-a invatat si jucat cu mine si de toate s-a plictisit in doua-trei zile. Eu am avut mai multa ambitie sa inchei un tablou din cartoane colorate, care trebuiau imbinate frumos, un puzzle, decat ea, care se plictisea sau se enerva foarte repede.
A facut si putina gimnastica aerobica, in doua seri, si atat. In bazin se balacea, in loc sa inoate, pana i s-au infectat urechile si a trebuit sa ia antibiotice vreo trei-patru saptamani.
Basketball nu a vrut sa faca cu mine in parcul de langa casa. Ii placea un fel de joc cu mingea in apa, combinat cu un voley care nu era practicabil la varsta ei. Am intrebat-o de tenis si mi-a spus Ara, in mare graba, cu orgoliul tatalui ranit, ca Arsi a facut deja doua lectii si la toamna va continua. In vacanta nu mai era posibil pentru ca lipseau timpul, banii si era si departe iar profesorul, partenerul si toti lipseau. Ce sa-ti mai spun decat ca televizorul a ramas cel mai bun prieten, joc, adversar, profesor, etc., pentru Arsine. Ore intregi, un copil la televizor, intr-o camera sau eventual in living room, cu telecomanda in mana si posibilitatea de a vedea orice la un televizor fara cablu cu canale bune, satelit sau programe suplimentare. Douazeci de dolari era cam mult pe luna, pentru trei televizoare si cinci oameni cu mine, care as fi dat si eu zece dolari pentru asta.
Eu, Roxana, oare crezi tu ca am sa pot sa suport atatea lipsuri care sunt niste necesitati dintre cele mai normale si omenesti, pentru orice familie emancipata, care vrea sa aiba un copil sanatos si echilibrat dezvoltat. E mai mult decat in Romania?
Aici nici un copil nu este sau nu il vad eu sa fie normal si echilibrat la varsta lui.
Crede-ma, toti au niste comportamente de imbuibati si de salbatici, in relatiile cu cei mari, adica noi, adultii, iar cu cei de varsta lor, nici nu mai vorbim. Parintii le-au oferit,din dragoste, de toate si ei au consumat atat de mult, incat acum sunt obezi, ca Arsine, sau prieteni doar cu televizorul, computerul sau alta minune. Nu cunosc tabla inmultirii in clasa a sasea, iar in clasa a treia nu stiu sa citeasca. Este invredibil, dar foarte, foarte adevarat. Toti sunt asa, de-ti vine sa-i strangi de gat, de nesimtiti ce sunt, obraznici si multe alte „calitati”. Educatia e superficiala. Parintii lor, saracii, au zis ca le vor da si le-au dat tot ce este mai bun si la posibilitatile lor, in asa fel incat sa poata ei sa-si vada de job-urile lor si sa fie linistiti, dar vreau sa spun ca a iesit exact pe dos. Investitie mare, rezultate mici.
Crezi tu ca eu imi voi lasa copilul pe mana coclitei de Silica sau a vreuneu baby-sitter? Categoric, nu! Crezi tu ca Leni te va lasa sa stai acasa sa-ti cresti copilul? Sotul tau, care scrie acum iti spune ca nu. Planul e facut pentru tine si va trebui sa aduci acasa 500 de dolari pe saptamana, cu douasprezece de ore de drum si serviciu, ca ea.
Nu-mi trebuie asa ceva. Asculta-ma pe mine, Roxana, ca eu am ochi si putere de analiza fata de tot ce traieste in jurul meu. America e pentru americanii adevarati, trei-patru generatii, evrei, in primul rand, si familii care vor sa traiasca asa cum am trait noi, din septembrie `86, pana in martie `88, fara copii. Noi nu avem bunica, nu avem matusa batrana, n-o avem decat pe Silica, pentru ca toti ceilalti sunt activi. Eu nu vad cum as putea sa te fac pe tine mai fericita decat acasa. Copilul trebuie crescut de noi. Stiu ca in tara totul era scump si nu se gasea nimic si am mai muncit si pentru altii, dar tocmai acum am plecat, cand nu mai existau atatea greutati, ca inainte.
Eu am muncit si am cladit atat de mult in viata mea degeaba? Parintii mei au muncit si au murit muncind pentru Lidia, Samoila, Sanda si altii? Nu, Roxana, si nu va ramane asa, in niciun fel. Eu nu voi sta cu grija ca imi va lua cineva casa, daca nu pot plati rata la timp. De ce ne-am chinuit atat de mult in Romania si nu am mancat si nu ne-am distrat, cu toti banii. Macar atat sa fi avut placere, si tot era ceva. Eu m-am sacrificat destul in viata si nu mai vreau sa o fac nici pentru copilul meu. Nu pot, pentru ca ma condamn singur si implicit si pe tine si pe copil. Capitalismul este mai inuman, atunci cand treci direct la viata pe care el ti-o ofera si inca la cel mai inalt nivel, asa cum este aici, in S.U.A. Totul e aranjat in asa fel ca sa traga cei care sunt asa cum vom fi si noi peste cinci-sase ani, cu ajutorul lui Dumnezeu, adica la fel ca Ara, Leni si toti cei pe care ii vei cunoaste, din clasa sociala medie sau aproape de ea. Ei platesc cele mai cumplite taxe statului. Saracii nu platesc mult, ca nu au de unde, iar bogatii se descurca pentru ca ei manuiesc totul sau pur si simplu, odata ajunsi bogati, nu se mai pot opri. Este ceva cumplit si greu de descris, dar usor de inteles dupa ceea ce vezi si tu in Italia. Carmine este si el un caz si uite ca nemaiavand mari contacte cu Romania, unde putea fi si a fost destul de „barosan”, si-a dat arama pe fata. Este meschin, avar si tampit, ca majoritatea celor de teapa lui. Eu am vazut si vad destule cazuri identice aici. Nu vreau sa ma degradez si sa mai am parte de socuri ca in Romania lui Ceausescu. Nu as fi patit nimic daca nu eram atat de sensibil. Nu pot suporta oamenii rai si avari care sunt si foarte nesimtiti. Eu sunt un idealist si de-aia am suferit atat de mult si sufar si acum. Aici toata lumea stie ca am fost „nebun” si asta datorita tie si lui Cristi, care nu aveti ce vorbi altceva mai bun. Eu nu sunt nebun, ci numai sensibil si nu am fost internat datorita alcoolului, ci numai datorita faptului ca nu am fost lasat in pace si inteles. Lipsa mea de lithium nu se va putea recupera niciodata, pentru ca eu am nevoie de o viata asa cum o gandesc eu si nu de sfaturi sau oameni care sa-mi vrea binele in felul lor. De cate ori nu am mai putut face fata problemelor, am capotat sau mai bine zis, nu am fost lasat sa-mi revin singur de voi toti din jurul meu. De ce sa mai risc? Nu am curajul sa mai iau in piept aceasta viata de aici, in primul rand pentru ca este plina de oameni fara suflet, cultura, caracter, bun simt si nimic din ceea ce eu accept la oamenii din jurul meu.
Aici e o adunatura de oameni nerealizati in tara si ma intreb ce caut eu printre ei? Nu numai ca le sunt superior prin caracter, dar oricum am mult mai mult, decat au avut fiecare dintre ei inainte de a pleca.
Aici nu au decat satisfactia ca traiesc intr-o societate de consum, care le ofera orice, tocmai pentru a-i stoarce mai bine de bani. De aceea s-au dezumanizat, alearga ca nebunii si spera la mai mult, care, oricat ar fi de mult, tot putin este. Mult aici nu exista, pentru ca totdeauna se poate si mai mult.
Am stat doua saptamani si cinci nopti la Aurora, in casa producatorului de filme si alte multe zile am lucrat efectiv in casa lui si acum sunt lamurit. Nici macar acest om cunoscut in toata lumea filmului american nu isi permite mai mult decat mine in tara. Te rog sa ma crezi. Tare as vrea sa vezi si sa te comvingi ce dreptate am eu. Norocul mi-a iesit in cale si inca nu s-a indepartat de mine. Eu, cu ceea ce stiu, cu baza materiala, relatii si cu oamenii pe care pot sa-i atrag in jurul meu, pot face mari minuni sau, mai corect spus, lucruri grozave in tara. Acum stiu ce este necesar si cu experienta acumulata aici, pe care o voi mai dezvolta pana la venirea ta, pot sa ma intorc linistit la viata si visurile mele, care va vor face si pe voi fericite, chiar daca nu vreti sa ma urmati. Voi avea grija de voi, oricum. Eu, dupa ce am fost o persoana publica in Romania, nu mai pot trai in umbra aici, pentru nimic in lume. Nici daca, printr-o minune, voi avea sansa sa nu mai fiu muncitor, ci probabil un mic pion in entertainement, tv, film, muzica sau teatru, tot nu voi putea fi multumit si atunci iar vor fi necazuri cu „sanatatea”. Ce veti face voi cu un sot si un tata, care va fi un nimeni si poate si bolnav de suparare si alte necazuri? Mai bine singure pe lume, decat cu un tata fara personalitate, relatii, bani si cu oameni rai in jurul lui. Sunt mai rai decat iti poti imagina, Roxana. Barfesc, se ocupa cu intrigi si dezbina cum nu poti sa-ti imaginezi. Nu numai romanii fac asta. Cel putin, romanii ajunsi aici sunt jumatate oamenii lui Ceausescu, (asta vei afla si din cartea lui Pacepa), si sunt de meserie diversionisti si lasati aici ca sa ne faca rau si sa ne faca de rasul lumii. Eu pot sa ma detasez de ei, dar grav este ca printre americani este greu sa razbesti, pentru ca si ei sunt nationalisti, desi sunt un conglomerat de natii si deci barierele sunt mari.
Nu vreau sa te vad ca ajungi ca Leni si celelalte manichiuriste de aici. Nici ca Aurora nu vreau sa ajungi, pentru ca stiu ca vei capota si tu ca mine.
Atat Leni, cat si Aurora sunt mai zdruncinate si mai isterice decat mine in cele mai mari furii. Sunt doua exemple apropiate pe care ti le dau, pentru ca eu nu mai am doi ochi sa le vad, ci doar unul. Cand ma uit la ele, inchid un ochi ca sa nu mai vad cat de rau am ajuns in acest pardis din America sau Canada.
Cu Aurora am terminat, pentru ca se crede prea desteapta si de fapt e o proasta. O bag in seama ca pe Jana Zamfir sau pe Luci Mamulea si nici atat. Si-a dat seama acum ca sunt un om hotarat si nu chiar asa de neumblat prin lume si ii pare rau, ca si lui Leni, de fapt. Daca vara-mea m-a suportat, desi nu eram insuportabil, doar cinci nopti si cateva zile, atunci cum crezi ca armenii tai „galanti” o vor face, cand eu nu am nici cheie la casa si nici nu am avut?! Acum am dus bagajele inapoi la Leni, dar stau la domnul Hagiu, unde am si eu camera mea, liniste si in plus este si omul care ma invata toate secretele Americii si ma mai si plateste 150 de dolari pe saptamana, pentru ca muncim. Lucram numai la vile in Beverly Hills, la actori si tot felul de oameni din lumea asta. Este bine cand nici nu ai de ales si nici masina ca sa te misti. Eu am trei disc jockey si inca doi prieteni din Romania, cu care nu m-am vazut decat de doua ori si cu unul nici o singura data. Pentru ca unul are Mercedes nou si sta in cartier de barosani, cu prietena lui evreica, Ara, Leni si apoi Lola l-au categorisit, cu invidie, ca traficant de droguri, fara macar sa-l cunoasca. Invidie, rautate, prostie. M-am saturat sa am mai putina libertate decat in Romania, unde puteam sa fac orice. Va astept sa veniti, ca sa nu mai fie sacrificiul vostru fara rezultat si atunci vom decide viitorul asa cum spun eu, pentru ca altfel va vor „creste” Leni, Ara, Lola si altii. Eu stiu ca atat pot face si nu mai mult, asa ca sunt realist si nu vreau o mai mare catastrofa pentru noi toti. Pe Alexandra o iubesc, pentru ca e copilul meu, pe tine, la fel, dar ori eu sunt capul familiei, ori tu Roxana ramai singura. Nu mai vreau saracie si sacrificii, cand putem avea de toate. Cu cinci-sase mii de dolari in Romania boierim. Eu pot castiga dolari si in Romania, asa ca ne vom plimba mai mult decat toti romanii americani la un loc. Eu nu sunt inginer sau simplu om care sa nu fiu recunoscut in Romania, ca sa trebuiasca sa fug de acolo. Toti au fost nerealizati acolo si de aceea au fugit. Acum o duc greu, sunt dezumanizati, se cred destepti, intelepti, dar sunt ca vai de ei! America i-a facut sa nu mai gandesca, iar eu am gandit atat, pentru ca acum sa fug, cand pot actiona? „Obiecte vechi”, turism, televiziune, sport, ziare, societati internationale, politica si toate pe care le-am mancat eu sunt oare mai la indemana mea aici, in America? Ei nici nu le-au mirosit, decat ca simple slugi. Eu nu pot fi o sluga nici un oarecare. Viata m-a invatat sa fiu intotdeauna aproape de varf. Am acceptat compromisuri foarte greu. Sefii nu au putut sa-mi fie „sefi”, pentru ca nu au avut cu cine face prea mult pe deteptii. Eu mi-am impus personalitatea pana la urma si atunci sa stii ca asa va fi si in continuarea vietii mele. Pentru binele vostru, eu trebuie sa raman EU.
Roxana, vreau sa analizezi tot ce am scris si sa-mi dai un raspuns exact. In Romania va fi bine in curand. Daca pierd contactele, mai pierdem ceva timp. Putem veni in America si oriunde, macar o data pe an. Gandeste-te si crede-ma. Acum, in momentele de rascruce, doresc sa fie bine si fericire pentru noi. Voi puteti ramane in America cat vreti, dar eu vreau in Europa. Oricum, in Europa si nu aici. In America e infern.
La multi ani fericiti pentru 25 septembrie. Veniti mai repede si va veti convinge. Uite ce buni sunt americanii si cat asteptati voi venirea.

P.S. Va iubesc si de aceea ma framant atat. Nu cu mancare buna se traieste bine. Hrana sufleteasca este mai importanta. Noi vom avea de toate, daca ma ascultati. Cu drag, tata Doru.

Noiembrie 22, 1990

Dragele mele Rox si Alex,

Va scriu in aceasta zi de sarbatoare, in care toti americanii mananca curcan, THANKSGIVING DAY. Majoritatea oamenilor nu lucreaza si au long week end pana luni. Eu am fost liber numai azi, iar maine incep o noua zi, in care stau la restaurant de la 11 dimineata, pana la 1-2 noaptea si servesc la masa tot felul de oameni. Din pacate, clienti sunt putini la numar si deci castigul suplimentar, pe care-l primesc prin ospatari, de la clienti, este mic. Castig pana la 5-10 dolari pe zi.
La restaurnt sunt tot felul de preparate bune, iar eu si mexicanii mancam fasole, cartofi sau ghiveci. Asta este si nu ma plang.
Incepand de maine, toata lumea cu bani invadeaza magazinele si devin chiar cheltuitori pana la Craciun. Cumpara cadouri ca sa le ofere intr-o perioada in care este normal sa dai si sa primesti, pentru ca in restul anului aceste gesturi nu se fac aici. Nici la aniversari. Cei cu educatie europeana o mai fac, insa obiceiul dispare in timp.
Ieri, cand s-au implinit cinci luni de cand am cerut azil politic, am incercat sa am o reusita si sa finalizez o idee cu Aristide Buhoiu, despre care ti-am povestit. A fost de acord cu toate propunerile mele. Am fost invitat la el acasa si mi-a oferit o pagina in „Universul”, in care sa scriu despre lumea muzicii rock si chiar aveam un subiect frumos, despre retragerea premiului Grammy grupului Milli Vanilli. Apoi mai publicam si un top american cu cateva comentarii care urmau sa faca sa se mai stie ceva in tara despre mine. „Universul” se publica acum si in Romania in 200 000 de exemplare. „Romania Libera” a ajuns la peste 300 000 de exemplare, de la peste un milion.
Bucuria ca mai pot face si eu ceva frumos si sa castig un ban mi-a fost foarte scurta. Azi dimineata Leni mi-a spus ca Ara e foarte suparat pe mine pentru ca m-am intalnit cu Buhoiu. Seara, dupa ce am fost intr-o vizita, ca sa fie totul frumos pana la sfarsit, mi-a explicat ca am intrat in contact cu un om care nu e bine vazut de anumite cercuri de aici si suspectat de a fi fost comunist sau securist, ca este urmarit de F.B.I. si acum, dupa cinci ani. Spunea ca eu, odata intrat in casa lui, voi fi catalogat si eu ca securist, mai ales ca sunt in perioada asta de asteptare a azilului politic, deci supravegheat de F.B.I….
Exagerat, sau daca nu, eu nu vreau sa cred ca este posibil aici, in lumea cea mai libera posibil.
Seara, Leni a mai venit si cu argumentul ca aparitia numelui meu in ziarul lui Buhoiu ii va compromite si pe ei in fata prietenilor. E un argument si asta, recunosc.
A mai urmat o teorie despre faptul ca eu nu as fi facut nimic in Romania si nu stiu ce-i munca si programul fix, deci e normal sa fiu nemultumit de regimul de aici. Nu e fals, dar nici datele problemei nu sunt exacte.
Silica m-a incondeiat si vad ca mai continua barfa despre mine, cum o face ea frecvent. Acum eu sunt cel mai la indemana subiect. Ea stie ca eu am trait pe spatele tatalui si al mamei mele si ca am fost copil de bani gata, etc. Nu s-a jenat de un asemenea comentariu nici fata de domnul Hagiu, chiar in prezenta mea! E o atmosfera minunata in casa rudelor tale dragi, care ne vor numai binele. Aici tonul discutiilor celor mai normale si chiar banale devine acut in orice secunda. Arsine nici nu cred ca mai stie sa vorbeasca normal. Poate deveni cantareata de opera, fara multe vocalize.
Silica are un ton mai normal, dar pentru ca aici este sluga si neplatita pentru ca nici nu-i plac banii, cand vorbeste inteapa mai rau ca o viespe. Arsine si fetele lui Varuj i-o taie, in calitate de nepoate rasfatate, iar eu ii raspund in gandul meu, ca sa fiu mai linistit. Acum, cand muncesc 14-15 ore, tot nu sunt apreciat, pentru ca imi permit sa comentez ca am tampiti la serviciu. „Prea te crezi superior si ca le sti pe toate”, mi s-a spus tot astazi.
Eu intr-adevar stiu cate ceva, dar modestia nu o voi lasa deoparte niciodata. Ce stiu eu, si rareori ma insel, este cu ce fel de oameni am de-a face si cam ce le poate capul. Nu e important sa te pricepi la oameni aici. Singurul lucru care conteaza aici este sa faci orice, sa inghiti orice si sa castigi dolari. De viata spirituala, de prietenii, placerea de a citi sau scrie trebuie sa uiti. Am uitat 3- 4 saptamani, asa cum am facut-o ani intregi in Romania, pentru ca nu am avut nici stare psihica, nici liniste sufleteasca sau siguranta financiara. M-am zbatut si m-am consumat si nu numai pentru mine, si am ajuns acum, cand am o oarecare posibilitate de a nu fi ingrijorat, (cel putin in aceasta perioada), de „biluri”, mancare, etc., sa nu pot sa ma bucur sa acumulez si sa invat chiar engleza prin lectura, din cauza ca sunt prea multi ochi critici atintiti asupra mea.
Rabdarea mea are niste limite si daca tu, intr-o viitoare scrisoare, imi poti da raspuns sau solutie cum trebuie sa procedez ca sa nu le supar pe rudele tale atat de sensibile, daca voi incerca sa rezolv cateva mici probleme, iti promit ca te voi asculta. Deci iata ecuatiile mele si, in acelasi timp, necesitati normale in acest moment:

Sa incep cu cea majora – camera mea. Am gasit cu doua sute de dolari, ceea ce inseamna un sfert din orice pret, cu telefon, televizor, etc., dar eu nu am voie sa cheltuiesc bani si nici chiar sa-ti trimit tie, am uitat!
Telefonul meu, pentru ca aici iar nu am voie sa-l folosesc pentru long distance si nici sa primesc dupa ora… sau inaintea orei.
Ce pot face eu cu Buhoiu, decat sa-l mint ca nu mai am timp sa fac materialele. De filmarile, pe care le aveam in plan cu George Palade (pr. Nobel) sau alte personalitati, nici nu se mai pune problema. Buhoiu vrea sa facem un film in fiecare zi de luni, cand sunt eu liber.
Frigiderul – in care sa pot si eu baga ceva ce imi place mie sa mananc sau sa beau, pentru ca, daca bag in frigiderul lor toate astea, ia foc casa, cu frigider cu tot, pentru ca am cheltuit banii.

Am fost certat pentru ca mi-am cumparat niste carti si chiar avertizat ca, daca mai sunt risipitor si dau banii pe carti, tu ma vei lasa si deci voi ramane singur pe lume, pentru ca tu esti econoama, iar eu nu.
Nu te mai intreb si de alte probleme minore, pentru ca nu este cazul. Gaseste tu raspuns la astea si tine cont de toate datele, inclusiv cele care vor urma.
Nu am intalnit niciodata, de cand sunt, un om care sa se bage atat de mult in viata mea, cum o face Leni. Nici biata mama mea nu a fost asa. Sunt intrebat de ce ma imbrac asa cum ma imbrac sau de ce ma incalt in pantofii buni. E pur si simplu coplesitoare si nu numai cu mine. Ne intalnim rar, datorita programului, insa e suficient ca sa ma lase pur si simplu blocat, de tot ceea ce face sau comenteaza. Nu o face din rautate, dar e sufocanta. Ara are si el calitatile lui, care le completeaza pe ale lui Leni. Vrea sa para un mare cunoscator in toate problemele, ganditorul familiei si chiar este, dar Leni se spovedeste in fata lui, povestindu-i cat a stat la dus la serviciu sau pana unde s-a umplut cazanul de gunoi cu ziare. Seful casei trebuie sa stie tot si e normal.
Nu e o barfa, nici rautate, ci doar introducere in atmosfera in care trebuie sa stea un om liber, intr-o tara libera si democratica si intr-o familie cu rudele chiar.
Eu, care am fost destul de liber si de independent, crezi ca pot avea o ascensiune, o sansa, daca nu indepartez aceste probleme din viata mea? Sunt singur si nu am macar un Gheghe, cu care sa ma mai pot consola de prostia facuta. E pentru a doua oara si ultima cand soarta mea este indreptata in alta directie de tine. Nu-ti reprosez, dar sa stii ca eu nu am plecat o data de aici pentru ca m-am suparat, ci pentru ca nu am vrut sa dau prilejul sa se iveasca alte situatii, care apar din te miri ce. Am plecat si pentru a castiga un ban. Masina mi-am cumparat-o din bani facuti in conditii in care aveam si posibilitatea de a ajunge la lucru fara masina mea. La vara-mea am lucrat, la Hagiu, de asemenea. Plecarea mea, desi am explicat clar atunci, s-a produs datorita faptului ca trebuia sa fiu in posibilitatea de a ajunge oricand la locul in care lucram. Amanuntele nu conteaza acum, dar adevarul este ca trebuia sa fac si eu un pas inainte si sa ma rup de parintii mei adoptivi, care, din atat de mult drag pentru tine, pe mine ma tin sub cea mai atenta supraveghere si sub cea mai severa disciplina, pentru tine care esti nepoata lor si careia i-au inoculat ideea de a pleca din tara si de a trai in America. Norocul tau si al meu, pentru ca altfel eu as fi ramas in iad sau m-ar fi degerat iernile canadiene. Nu am cuvinte si nu voi avea bani toata viata, ca sa ma revansez. Sunt oameni buni, Rox, toti, dar sa nu fii sub acelasi acoperis cu ei. Crede-ma. Uneori de-abia poti sa te suporti pe tine insuti, ce sa mai vorbim de altii. Fiecare cu ale lui, bune si rele, dar o familie nu poate fi amestecata cu alta, in nici un fel. Nu sunt variante viabile aceste combinatii. De ce crezi ca am fugit, cand colo, cand colo, iar acum inapoi? Pentru ca sa nu ajung in situatii penibile.
Eu nu am jignit-o decat pe vara-mea, pe care mi-am permis s-o jignesc, pentru ca aveam motive serioase. In rest, am invatat sa inghit si chiar sa fiu surd la toate libertatile de exprimare sau la atacurile americanilor astia veniti din Romania. Cei care sunt stabiliti de mai mult timp in America, sunt mai modesti si mai cumpatati si au darul de a te face sa intelegi lucrurile intr-un mod mai simplu si mai decent, fara agresivitate sau comparatii jignitoare. Chiar te asculta fara sa te intrerupa, pe cand altii iti inchid gura dupa o jumatate de fraza, chiar daca nu stiu ce voiai sa spui pana la capat. M-am saturat sa mai scriu despre toate situatiile pe care le traiesc eu aici, dar poate ca asa vei intelege ca vreau undeva unde sa nu mai fie nimeni care sa se amestece in viata mea mai mult decat ii permit eu. Cred ca daca voi reusi sa ma desprind de aici, voi fi mult mai multumit.
Inteleg grija familiei tale de aici pentru tine, mai ales ca a trecut atat de mult timp de cand esti departe de casa, de familie, de mine si de tot ce aveai si ai fi putut sa ai in continuare. Varianta cu Italia, pe care o aveai in cap, inca de la inceputul anului, a fost cea mai putin inspirata. Cu 300 de dolari mancai numai la Intercontinental si Bucuresti si puteai sa locuiesti in cele mai luxoase hoteluri, la Predeal, Sovata, Mamaia sau chiar in casa din Rumeoara, din cand in cand. 300 de dolari inseamna 40 000 lunar si nu ne-am fi consumat, nici tu, nici eu, in asemenea masura. Stiu ca esti greu de convins, realitate pe care nu o accepti, dar tot atat de repede ajungeai aici pe varianta cu azilul politic. Din Italia trebuia sa fii aici inaintea mea si acum repet, nu trebuia sa ma abat din drumul meu. In trei saptamani, cat stateam eu in Canada, tu puteai fi adusa aici si totul era perfect. Greselile de regie se platesc. Zgarcenia sau indolenta se platesc. Mai bine sa nu faci, daca nu poti, ca frate-meu, Alex, decat sa vrei sa faci, din tot sufletul, sa promiti, dar sa alegi varianta cea mai ieftina. Acum costa cel putin triplu, si ca timp si ca bani.
Eu va iubesc si cand voi fi un om indepentent si cu ceva bani stransi, voi face multe pentru voi, indiferent de situatie. Daca nu voi putea lua hotarari mari veti suferi si voi. Astept raspuns. Sunt treburi si comentarii pe care sper sa nu fie nevoie sa le spun vreodata familiei Echighian. Acum tac si ma gandesc. Va sarut, Doru.

1 decembrie ‘90

Draga Rox,

Cred ca o asemenea scrisoare nu s-a mai scris vreodata. Am inceput-o cu o stare apasatoare si fara nici un cap si am continuat-o dupa ce s-a schimbat situatia si am redevenit eu, cel care pot fi sot si tata pentru voi. Nu mai puteam sa fiu de la asa distanta si cu oamenii care mi-au luat aceasta singura avere a mea, acum. Eu va pot iubi si ocroti numai cand sunt nestingherit. Exista un Dumnezeu si pentru noi, draga Roxana. Eu simt ca ne ocroteste si ne lumineaza calea in viata ori de cate ori suntem in cumpana. Mie cel putin, in ultimul timp, mi-a dat aceste semne ca ma ocroteste, in mai multe randuri. Pot sa-ti dau exemple pentru ca am o multime. Chiar azi, 1 decembrie, cand e sambata si eu, pentru ca nu mai lucrez la restaurant, stateam si incercam sa-ti scriu, a venit Ara, care m-a strigat din casa, (eu fiind in curte cu dictionare, carti, foi de scris si tigari), si mi-a spus ca am o scrisoare de la „ultima mea nevasta”. Stiam ca va fi o scrisoare mult mai imbucuratoare pentru mine, simteam vestea cea buna si iata ca a venit. Da Roxana, tu esti ultima si cea mai buna nevasta, pe care pot eu sa mi-o doresc in viata. In gandurile mele cele mai negre si in scrisorile (multe) scrise si neexpediate, eu am spus ca daca soarta vrea ca noi, datorita conjuncturii actuale, sa fie nevoie sa ne despartim, eu nu m-as mai casatori niciodata. Pot sa-ti dovedesc ca m-am gandit la asta datorita faptului ca eu viata de aici nu o pot vedea cu perspective bune pentru noi. Cel putin pentru acest inceput, intr-o perioada foarte grea si cu asa de mici posibilitati materiale si prea putina experienta americana pe care o am. Nimeni nu poate sa treaca aici peste niste bariere si chiar ziduri, pe care le-a facut legislatia californiana. Eu deja m-am lovit de multe probleme si mai nou m-am lovit de mafia romaneasca. Da, exista, la un nivel inferior, asa cum sunt cele evreiesti, coreene, japoneze, italiene sau irlandeze. Sa-ti explic.
Am lucrat doua saptamani voluntar la restaurantul „La Boema”, unde este proprietar prietenul lui Ara si chiar si al meu, un armean roman. Dupa doua saptamani s-a deschis si a inceput sa mearga slab. La sfarsitul a inca doua saptamani, in care eu am fost si platit, dupa ce am suportat magariile si niste comportamente de neimaginat ale sefului de sala, roman prost si fost bisnitar, ospatar si golan in tara, a trebuit sa fiu mintit sau consolat ca inca doua saptamani nu mai poate sa ma plateasca, din lipsa de venituri si mi-a dat cecul pe ultima saptamana, 200$, (pentru 13-16 ore de munca zilnica si a spus ca ma va mai chema!). Desigur ca au mintit. In schema restaurantului au ramas doi mexicani imputiti, pe acelasi post cu mine, care nici nu au spalat vase, wc-uri, parchetul cu mana si carpa uda, ca in Romania si nici nu au fost umiliti prin vorbe si fapte, timp de patru saptamani, ca mine. Au fost trei romani, apoi au ramas doi, dintre care un aroman, care m-au lucrat asa de bine, ca nici patronul nu a putut zice nimic. Chiar si al doilea patron, care ma simpatiza si era de partea mea, vazand ca muncesc, stiu sa ma comport, sa vorbesc frumos, etc., nu a putut face nimic ca sa impiedice plecarea mea de acolo.
Duminica trecuta veneam cu masina spre casa, plangeam si imi spuneam ca Dumnezeu mi-a vrut binele ca m-a scos din iadul ala cu fruntea sus si nu mi-a lasat ambitiile de a suporta totul, pentru a nu ramane fara venit si a nu-i supara pe Ara si Leni, care spun ca eu trebuie sa accept orice serviciu chiar si cu cel mai mic salariu posibil. Da, trebuie sa strang pentru cand veniti voi, ca sa va ofer ce? Va spun eu ce va ofer: deziluzii, o casa mica cu chirie mare, bani pentru scoala de cosmetica si bani pentru toate platile care vor fi: telefon, lumina, mancare, gaze, asigurari, etc. Chiar ieri am incercat si am facut aplicatie la un nou serviciu, la o noua companie mare, care are 18 proprietati mari cu sedii de alte companii mari, banci, magazine, etc, unde patronul, evreu iranian, de varsta mea m-a si compatimit, citindu-mi cv-ul, ca accept asemenea serviciu, de 5$ pe ora, pe care-l fac mexicanii analfabeti. A spus ca poate-mi gaseste ceva mai bun. Asa a spus si evreul care este patronul verisoarei mele, dar pentru ca ea a spus ca nu mai am ce cauta pe acolo, ca pune politia pe urmele mele, nu mi-am putut da seama daca fusese o simpla promisiune sau o buna intentie, cu adevarat. Adevarul este ca multi mi-au promis, dar nu s-au tinut de cuvant. Zilnic raman 10-15 000 de oameni fara serviciu, numai in L.A.! Eu caut, mai trebuie sa fiu si optimist, sa ma bucur cand gasesc ceva, orice, pentru ca va fi mai bine. Cand?! Eu nu mai am voie sa lucrez si cu capul aici, numai munca fizica? Asta se intampla pentru ca nimeni nu accepta ideea ca vrei si poti sa faci mai mult, acum, la inceput. Te jignesc, vorbesc urat cu tine, pentru ca este singura lor ocazie de a se razbuna pe cei superiori, mai bine educati sau invatati, oameni care datorita faptului ca de-abia au scapat din comunism, pot suporta metodele comuniste in noua societate in care trebuie sa traiasca: cea capitalista. Handicapul poate disparea in timp, dar eu nu mai vreau aceasta umilinta pe timpul si sanatatea mea, numai pentru viitorul meu in America.
Romanii de aici, din L.A. (in mod special, zic eu), sunt inimaginabil de rai si de o calitate cum nu se poate mai proasta.
Dar sa revin la ale noastre, pentru ca stiu ca viitorul nostru este cel mai important si de acum inainte nu ma va mai putea impiedica nimeni sa iau hotararile majore din viata noastra. In sfarsit ti-ai dat seama ca „agonia” nu mai poate continua pentru noi. Eu eram hotarat ca imediat dupa 21-24 decembrie sa fac pasul spre Europa. Primul ar fi fost, pentru doua saptamani, o luna la N.Y., unde m-as fi intalnit cu prieteni vechi si buni. Acolo am si primit invitatia de a veni si de a fi ajutat sa castig mult mai multi bani si mai usor. Oricum, in drum spre Italia, trebuia sa ajung acolo. Daca mai pot strange ceva din ajutoare, poate fi foarte bine, daca nu, oricum nu am ce pierde.
Situatia e apasatoare si de nesuportat pentru mine si nu mai doream sa o prelungesc. Mai astept raspunsul aprobarii azilului politic pana la Craciun, exact cand se implinesc sase luni. Pot sa vina mama si tata din mormant, sa ma roage sa mai astept si tot nu o voi mai face. M-am saturat de California si de toti oamenii de aici. Vreau sa fac ceea ce cred si stiu eu ca e bine, cu experienta si gandirea mea, nu a altora. Leni spune ca eu nu stiu nimic, ca nu am nicio meserie si ca trebuie sa fac ceva nou, deci o meserie cautata aici. Nicio facultate din lume, nici chiar din America, nu e echivalata aici in California. Deci eu va trebui sa muncesc si sa invat seara cativa ani sau cel putin unul. De unde atata putere si capacitate si limba cunoscuta si vorbita la perfectie?! Am 35 de ani.
Nu mai puteam citi o carte si uneori nici macar ziarul din cauza grijilor si a oboselii psihice in tara, unde eram mai ocrotit prin pozitia mea financiara, profesionala si unde aveam rude si prieteni. Nu multi, sau poate niciunul nu ar fi lasat totul, cum am facut-o eu. Dintr-o glorie, ce-i drept efemera si poate aparenta, am cazut aici, in cea mai mare „bezna” sau in cea mai greu de iesit prapastie. Daca nu erau atatia factori care sa influenteze negativ inceputul meu: razboi, criza, recesiune si multe altele, atunci puteam sa va astept cu incredere pe acest pamant zis sfant, America.
Dar cat sa astept? Un an, doi ani? Mult, pentru ca efectele negative ale acestei perioade de chin pentru noi toti ar fi fost de nerecuperat si chiar fatale.
Daca cunosteam America, in situatia actuala, din perspectiva unui turist sau a unui afacerist, ar fi fost altceva. Eu nu am o sanatate psihica de fier. Sunt tare, dar cand ma lasa nu am ce face. Fara tine si Alexandra, viata mea nu are nici un sens. Am incercat sa fiu si am fost tare acele cinci-sase zile, in care am ramas la Bucuresti, cand totul era pustiu in casa si cand plangea pana si Iisus din icoana de la Mircea, care-i acum aici, de cat de trista era casa fara voi.
Imi reprosezi ca din toate scrisorile mele nu ai putut sa tragi o concluzie referitoare la sentimentele mele fata de tine. Cred ca ai dreptate. Eu nu stiu sau nu pot sa le exprim, nici verbal, nici in scris. Sunt retinut din cauza ca asa m-am format eu ca barbat, de acum aproape douazeci de ani. Asa sunt eu, mai retinut in exprimare si consider ca faptele si comportamentul sunt importante.
Ceea ce am facut eu anul acesta, prin decizia pe care am luat-o, de a schimba drumul spre sud-vest, in loc sa o iau spre nord-Canada, am facut-o dintr-un sentiment de mare responsabilitate fata de voi, doua fiinte de care eu raspund prin tot ceea ce fac. Stiam din ianuarie ca tu, Rox, poti ajunge la rudele tale atat de bine intentionate fata de familia ta, in general, si fata de tine in special. Am vrut sa incerc aceasta varianta, cu care tu erai cel mai mult de acord, de a ajunge in California. Nu mai conteaza ca putea fi mai bine in Canada sau in Belgia sau oriunde. Conteaza ca eu mi-am calcat pe suflet si pe toate sentimentele si am facut inca o data dupa dorinta ta majora.
Nici Varujan nu este fericit si chiar el s-a chinuit mult aici, pana s-a desprins de „tutori”. Acum, dupa doi ani, cu un serviciu relativ banos, tot „trage targa pe uscat” si este un robot. Ce sa-ti mai spun, decat ca eu pot si chiar am realizat mai mult intr-o perioada egala, dar cu puterea de a ma desprinde in momente dificile si tensionate. Este greu sa fii inteles de oameni care nu au darul de la Dumnezeu de a intelege si nici experienta, rabdare sau bunavointa. Totul se raporteaza la experienta lor in trecut, la situatii similare din tara sau de aici la inceput.
Eu niciodata nu m-am considerat un om perfect, fara defecte, niciodata nu m-am comparat cu nimeni, pentru ca nu se poate compara nimic, niciodata, atata timp cat datele referitoare la omul, situatia, lucrul sau timpul respectiv nu sunt macar asemanatoare sau cu puncte mici comune. Este ceva de neinchipuit si de neinteles pentru mine, ca un om sau o familie sa se poata compara cu ceilalti. Atata timp cat exista alte caractere, cu alte fonduri sufletesti, alte trairi anterioare sau alta educatie, nu mai vorbesc despre idei si viziuni despre viata, ei nu se pot compara si chiar daca o fac, nu are nicio valoare comparatia. Nu mai vorbesc de faptul ca fiecare scoate in evidenta aspectele care ii
convin. Eu am avut intotdeauna ideile si modul meu personal de actiune in toate si m-am luat dupa altii foarte putin, intr-un mod adaptat la felul meu si gandirea mea. Nu ma pot compara nici cu fratii, nici cu colegii si nici cu altcineva pe pamantul asta. Nimeni nu are dreptul sa o faca si daca o face, sa o faca cu altii, nu cu mine.
De Craciun sau poate in ziua de 22 decembrie, zi istorica, vei primi raspunsul sau mai bine spus decizia mea finala, prin care, in cel mult o luna, vom fi iar impreuna. Aici sau acolo, dar eu sunt 99% sigur ca acolo. Aici doar cu mare noroc, noroc care e mai bine sa ne ocoleasca. Am niste planuri care ne vor face bogati foarte repede in Europa. Aici nu se poate. Chiar azi dimineata studiam si cantaream sansele si a venit scrisoarea ta. Dumnezeu e cu noi. Stiu asta si cand ne vom vedea iti voi povesti mai multe. Maine ma duc la biserica. Prima oara singur. Sunt fericit singur, pentru ca am realizat ca, exact ca atunci cand eram atlet si alergam la antrenamente sau in concursuri, numai eu singur puteam duce cursa la bun sfarsit. Aveam „puncte moarte”, ma lasa respiratia sau puterea, dar niciodata nu am abandonat. Desigur ca nici acum nu era vorba sa abandonez, ci doar sa schimb directia si sensul in viata, la momentul potrivit. Eu stiu ca nu voi ajunge niciodata in situatii mai critice decat pana acum, in viata mea. Raul intotdeauna l-am prevenit si l-am adulmecat precum indienii, de cate ori s-a apropiat de mine. Nu am fost niciodata in viata in situatii grele, de neiesit sau catastrofale. Dumnezeul meu este inca cu mine, pentru ca eu il am in suflet, asa cum va am pe voi.
Nu vorbesc cu el, nu stiu sa ma rog, desi cand eram mic luam parte la rugaciuni, cu bunicii mei, inainte si dupa fiecare masa si sambata ore intregi. Erau adventisti.
Cand filmam in Romania, la biserici, eram cel mai fericit. Fiecare sfant pictat sau sculptat, in biserica respectiva, parca imi arunca o privire ocrotitoare.
Stiu ca nu am facut rele, ca nu am comis pacate multe in viata, asa cum nici tu nu ai facut-o si consider aceasta perioada de sase, maximum sapte luni, o perioada de purificare, de ispasire a pacatelor, asa ca in continuare putem sa privim viata cu mai multa incredere in reusita noastra, in viitorul nostru. America nu este deocamdata pentru noi. America e pentru oamenii care au pretentii mici si poate un nivel spiritual mai limitat.
Imi vin in cap o multime de alte exemple si iti voi mai da cateva. Intr-o zi mi-am cumparat o carte, cand am fost cu Leni la cumparaturi. M-a certat si mi-a spus ca sunt risipitor si ca eu nu voi face casa buna cu tine. In alta zi m-a sunat Hagiu si Ara a spus ca a venit factura la telefon si ca-i datorez 70$. M-a parat lui Leni ca am cumparat carti de 100$.Cumparasem carti de 60$, de fapt, dar a fost un prilej in plus pentru a fi din nou judecat si chiar certat. A doua zi dupa prima cearta, am venit acasa cu 20$, pe care i-am castigat la munca voluntara! Dupa ce mi-am cumparat atunci cartile de 60$, am primit o perecha de pantofi, drept recompensa, deci in plus fata de banii pentru munca, de la patronii magazinului la care lucram. Pantofii erau „Rudolf Valentino”, costau 70$ si mi-i doream foarte mult. Pot spune ca si atunci a fost un ochi sfant care mi-a daruit mici compensatii.
Am fost rugat, fara suparare, sa nu mai dau niciun telefon, nici macar local. Am inteles. Sa nu mai cumpar suc de portocale de 99$ (2 litri), pentru ca risipesc banii. Nu pot sa cumpar nici biscuiti, pentru ca pot fi considerat risipitor si ocarat. Este de necrezut, dar mie seara imi este foame. Cu doua mese pe zi, in regim de “diet”, ca pentru cei grasi, eu nu ma satur. La restaurant ramaneam tot flamand, cum ti-am mai scris. Totul este si aici calculat si la limita. Noi nici in Romania nu traiam asa. Acolo pot spune ca fumam mai mult decat aici si de mai multi bani, desigur! Cu masina mergeam oricat doream. Aici nu se poate, pentru ca mananca 10$ pe saptamana. Apropo, asigurarea este mai ieftina si cu cele mai mici avantaje, (daca imi fura masina nu primesc nimic); costa 500$ aconto si 1000$, in rate lunare. Dupa un an, inca 1500$ si iata ca inca o data pretul si inca o data! Banii astia abia i-am strans in trei luni, fara sa fi avut mari cheltuieli. Nu putem avansa, in felul acesta si cred ca realizezi si tu asta.
Toata ziua am scris si am citit in curte. Acum apune soarele, este sambata si ma duc sa ma intalnesc in taina cu Buhoiu. Voi juca si la loto, poate. Ma simt fericit si descatusat, pentru ca ma lasi pe mine sa decid. Maine incep sa pregatesc terenul. Va fi cutremur in curand. Noi sa fim sanatosi si impreuna. Cu dragoste, Doru.

Los Angeles, 29 dec. 1990

Dragele mele si draga Cristi,

Va scriu in aceasta dimineata a uneia dintre ultimele zile ale anului, zi in care am aflat ca v-ati mutat. Desigur ca tot raul poate fi spre bine, dar ramane de vazut. Faptul ca vei face si treaba in casa domnului Vincenzo este pozitiv, din doua puncte de vedere: nu vei mai avea nevoie de asa de multi bani de aici si in al doilea rand e bine ca poti si tu sa faci ceva, sa fii utila si sa iti treaca timpul mai repede. Astfel vei trece mai usor peste gandurile negre si in special peste aceasta perioada lunga de asteptare. Eu m-am bucurat foarte mult, in sinea mea ca a ajuns Cristi alaturi de voi. Stiam ca venirea lui va aduce schimbari si in viata voastra si iata ca situatia nou creata poate fi considerata un pas inainte. Nu cred ca poate fi condamnata sau de neiertat situatia in care v-a pus familia Arelo, de a pleca de la ei. Desigur ca daca nu au facut-o la modul elegant nu este frumos, insa oamenii au facut, timp de aproape patru luni tot ce le-a stat in putinta. Asa sunt toti oamenii. Au o limita si posibilitati de intelegere pana la un anumit punct. Eu am vazut si am trait situatii similare chiar in tara. Amintiti-va cand veneau si stateau la noi Eva, Piti, Gigi sau Adriana, cum ajungeam si noi, spre sfarsitul perioadei, sa fim nerabdatori sa vina ziua in care sa plece. Toti oamenii doresc sa faca o schimbare sau putina ordine si „curatenie” in viata lor. Este de inteles, insa noi, care suntem mai sensibilizati de problemele noastre, primim aceste situatii mult mai greu. Le dramatizam.
Inca o data imi exprim bucuria ca este si Cristi in Occident si chiar alaturi de voi. Contactul cu aceasta viata este foarte bine venit, acum cand in tara este „haos” si posibilitati reduse de existenta civilizata. Experientele pe care le va avea in Italia ii vor fi foarte utile oriunde si oricand. Eu stiu ca el este un baiat bun si ca poate face lucruri frumoase atunci cand este stimulat de un castig. Atat el, cat si Cristi al meu pot avea realizari si satisfactii mari in aceasta viata, mult dorita si visata. Romania celor „doi Cristi” nu le mai putea oferi nimic care sa-i multumeasca si sa-i scoata din starea lor de letargie si anonimat. Prelungirea „cancerului comunist”, din cauza caruia inca sufera atata lume, nu putea sa-i ocoleasca. Eu cred ca ei s-ar fi imbolnavit cronic, daca mai ramaneau acolo. Daca nici eu, impreuna cu voi, nu am mai putut suporta comunismul inca existent in tara, avand totusi o situatie buna si anumite perspective promitatoare acolo, atunci cu atat mai mult ei doi sunt de inteles.
Am incercat si in mare parte am reusit, sa-i fac pe Leni si Ara sa inteleaga disperarea fratelui tau, Cristi, care a luat banii lui tata Dan, in acele incercari de a evada din tara, in vara. Foarte bine ca nu a comis, in aceasta situatie limita, alta fapta mai grava si necugetata, care ar fi putut sa-i schimbe in mod nefast destinul. A luat de la tatal lui si poate se va revansa vreodata. Ar fi bine!
Despre Cristi al meu cred ca ai aflat, din telefonul pe care l-ai primit in ajunul Craciunului, mai multe detalii. O duce foarte bine si are multe bucurii si realizari frumoase. Acum stie sa munceasca, din greu chiar, si astfel poate sa-si permita toate placerile, care au ramas aceleasi, dar la un nivel mult mai ridicat si cu banii lui.
Sunt sigur ca, intr-un viitor apropiat, Cristi „italianul” va avea aceeasi ascensiune si realizari care il vor ajuta sa se bucure de o viata noua cu aceeasi bucurie si cu nemasurata multumire, ca si Cristi „canadianul”. Ei sunt singuri si pot sa faca mult mai multe dupa bunul lor plac. Acum Cristi Dan nu este chiar singur, va are pe voi, iar eu apreciez faptul ca sunteti impreuna si in acest fel veti imparti nu numai bucuriile si suferintele, dar si cheltuielile.
Din pacate eu nu sunt lasat sa fac tot ceea ce vreau si pot, nici pentru voi, dar nici pentru mine. Au un mod nou de a actiona, atunci cand nu stiu prea multe despre mine si in permanenta ma suspecteaza si ma urmaresc cu o curiozitate si intr-un mod nemaiintalnite de mine, in cei 35 de ani de viata. E incredibil. Atunci cand nu au datele problemei, incep sa faca presupuneri, care, fara confirmarea mea, devin automat concluzii. Prezumtiile lor sunt intotdeauna atat de eronate, incat devin motive de scandal. Ti-am mai scris ca nervii mei sunt la limita exploziei, in permanenta. Sunt stingher si atent tot timpul pentru a aplana orice eventuala „miscare seismica”. Voi rezista, desigur, dar stiu ca norocul meu am sa mi-l fac singur. Atunci cand iti folosesti gandirea si incepi sa pui niste idei in aplicare e deja mult mai bine.
Chiar ieri am avut trei intalniri fructuoase de discutii pentru viitoare afaceri. Afacerile sunt motivatiile care imi dau mie sperante in viitorul nostru prosper. Cu munca de jos nu te poti ridica niciodata. Acum incep sa scriu sub tensiune si cred ca se poate vedea dupa scris si dupa modul de a concepe frazele. Febra pregatirii Revelionului a cuprins toata casa. Fac tot posibilul sa-i ajut si sa nu-i supar. Trebuie sa mut valizele si lucrurile de pe terasa in garaj. Apoi am alte treburi urgente si contra cronometru. Foarte putin timp pentru mine. De necrezut! Dumnezeu sa ne ajute sa fim independenti pentru ca nu se poate in aceasta lume sa imparti nici bucurii, nici probleme, nici necazuri cu nimeni!
Cand veti veni, eu sper sa pot sa va ofer mai mult decat am visat chiar eu vreodata. Am o presimtire ca luna ianuarie `91 va schimba tot cursul vietii noastre. In 31 ianuarie `89 am realizat acea investitie de 170 000 lei cu camera de filmat, care ne-a adus mult noroc si multi bani. Daca nu era M7 poate nici nu ajungeam in America. Eu inca sunt convins ca e mai bine de trait in Canada. Vei afla mai multe si te vei convinge in curand. Ramane sa vedem incotro ne vom orienta, dupa venirea ta aici. Eu am o doza de optimism, pe care nu am mai simtit-o aici in America. Este rezultatul faptului ca s-au deschis niste portite. Le-am deschis singur si in anul `91 ele se vor deschide si mai larg. Sper si pentru voi, in primul rand, sa ne ajute Dumnezeu. Va imbratisez cu drag, va sarut cu dor si va doresc sa aveti zile senine si insorite, pana ne vom revedea! Bafta si noroc la bani lui Cristi. Doru.

14 februarie 1991

Draga Roxana, Gheghe si Cristi,
Am primit ultima voastra scrisoare azi, de ziua Sfantului Valentin, despre care vei afla amanunte din „Universul”. Merci ca m-ai iertat si totodata pentru promisiunea ca vei fi mai rezervata in declaratii de dragoste. Oricum, pe tine nu te caracterizeaza acest mod de a exprima sentimentele. Mai bine sa nu mai ai ocazia sa faci acest lucru in scris. Vei veni in curand si atunci… Eu am nevoie sa-mi dovedesti prin fapte. Oricum, eu vreau sa-ti declar ca am de gand ca, imediat ce voi primi green cardul, sa urc in avion sa ajung in Romania. Am multe motive sa ma intorc in Romania, imediat ce voi putea pleca fara nicio emotie in privinta reintoarcerii in America. In primul rand, imi este foarte mare dor de tara, de casa, rude si cativa prieteni si nu e nevoie sa-ti mai explic ca am foarte mari mustrari de constiinta ca am lasat toata munca parintilor mei (de o viata), si nici macar nu pot sa le fac un parastas, „american” fiind. Doresc sa ajung sa aprind lumanari la mormantul lor. Doresc multe lucruri si in mod special sa nu uit ca sunt roman, chiar daca am si sange de ungur.
Sper ca si tu gandesti la fel si poate vom ajunge amandoi, odata, in Bucuresti, in 1992, cand vor fi viitoarele alegeri. Poate va veni si Gheghe cu noi.
Te rog sa te mai bucuri de ziarul romanesc, pentru ca asa este normal. Ai tai, de aici, si altii nici nu mai citesc. Ei stiu totul din auzite si din barfe. Mie mi se cam face sila de intelepciunea lor, pe care o impart la toata lumea. Experientele sunt etalonul si punctul lor forte, in orice discutii.
Intr-o zi Ara mi-a spus ca, daca nu era societatea de Crucea Rosie, acum ar fi avut posibilitatea sa mai cumpere o casa. Am inteles. In alta seara i-am spus ca pot sa „alarmez” (termen nou in limba) eu casa daca ma invata cum, nestiind ca are cod, pentru ca nu m-a interesat problema si mi-a raspuns, foarte simpatic, ca mai trebuie sa-mi dea si contul de la banca si stiu totul. Este foarte simpatic si are mult umor. Oricum, eu ma cam feresc sa-i supar pe armeni si pe toti, in general. Sa te fereasca Dumnezeu sa ai de-a face cu oameni ca astia. Eu ii voi respecta, dar respectul meu nu va putea fi sincer, iar toata otrava pe care au bagat-o ei in mine nu o va mai putea scoate nimeni. Nici tu. Toti cei cu care am locuit sub acelasi acoperis au fost oameni care mi-au provocat mult sange rau. Si-au permis prea multe cu mine, numai pentru ca mi-au dat o mancare sau un pat. Doi dintre ei au fost antrenati de un al treilea in a-si permite sa ma barfeasca si sa ma terfeleasca. Asta este. Crezi ca si eu voi fi la fel de nebun, dupa niste ani de viata in America? Poate ca voi deveni meschin ca ei, asa incat sa cumpar cea mai ieftina paine si sa strang apa, in timp ce spal rufe, ca sa am pentru flori. Sunt multe, prea multe aspecte.
Am fost rupt de lume aici. Nu am dat telefoane, decat in medie de trei pe saptamana. In ultimul timp l-am mai sunat pe un prieten, care imi este si coleg de scoala. Au fost din nou comentarii. Roxana, eu ma mut in cateva zile. Chiar daca voi plati 200$, nu mai conteaza. Va fi munca pe trei zile. Nu mai suport sa nu am si eu camera mea. Acum mai este si problema ca trebuie sa ma rup odata de Crucea Rosie. Pot castiga mai mult, fiind liber sa contactez oameni. Mi-am facut veacul la domnul Buhoiu, in ultimul timp. E un om bun si are o nevasta cumsecade. Au grija de mine si imi dau mereu cate ceva. M-au scos si la restaurant. E adevarat ca si eu ii ajut la ziar. O fac din placere. Corectez, dictez si acum am inceput sa lucrez la computer. Fac si eu progrese si invat meserii noi. Mai am un mare avantaj, in felul asta, cunosc multi oameni, cu care imi mai deschid mintea, care parca a devenit incetosata aici, in America, unde, fara nevasta, in tara cea mai libera, ma simt de parca as fi cel mai controlat si mai urmarit om. Eu, care am fost libertin si nu am avut sefi decat foarte rar. Eu, care am fost om cu initiativa, aici nu pot sa incep nici cea mai mica actiune. Este normal sa fie asa?
Duminica Leni face parastas pentru bunicii tai si m-au rugat sa iau legatura cu Parintele Alexe, de la biserica romana. In jurul bobotezei, acelasi parinte m-a sunat ca sa vina cu botezul iar unchiul tau a facut o criza de nervi, cand a aflat asta de la „informatoarea” Silica. Parintele nu a stiut ca eu locuiesc la o familie si inca una de romani. Care a fost motivul real? E simplu. Leni si Ara il considera pe acest parinte, pe Buhoiu si pe multi altii securisti. Asa a reusit serviciul de dezinformare al fostei si actualei securitati sa produca vrajba si neintelegeri intre oameni. Securitatea pare prezenta chiar si in lumea asta avansata, dar in realitate ea supravietuieste doar in mintea oamenilor obsedati.
Am scris prima parte a scrisorii ieri, de Sf. Valentin, in parcare, in picioare, la „Boema”. Sunt foarte multumit de faptul ca ziarul pe care-l vei citi are un asemenea cuprins si sunt foarte multumit ca Regele apare pe prima pagina cu acest interviu, memorabil prin valoarea lui. Ziarul a venit de la tipar chiar astazi, deci ti-l trimit cald, numai ca se va raci pana ajunge la tine.
Deci ma voi muta in casa noua, in casa mea, voi fi chirias pentru prima oara in viata mea. Voi avea telefon, de unde sa ta sun. As putea sa te sun si de la domnul Buhoiu, dar nu vreau sa fiu profitor.
Ma grabesc sa prind posta de azi si avionul de maine. In limba romana s-a introdus „a” din „a”, la mijlocul cuvantului, deci nu si la inceput sau la sfarsit. De exemplu, cuvantul „cobori” ramane asa ca si „imi face placere sa-ti scriu scrisori de dragoste”. Ma joc si eu cu cuvintele, dar oricum iti declar ca eu va iubesc asa cum pot si ma exprim in aceasta dragoste asa cum am invatat eu. Va sarut cu drag si in aceasta scrisoare, printre ultimele, sper. Va astept cu televiziunea la aeroport. TV voi fi chiar eu. Doru.

20.08.1991

Draga Rox, Alex si Leni,

Astazi se implinesc 14 luni, de cand am venit in America. Stiu ca nu a trecut inca suficient timp pentru a ma putea considera pe picioarele mele. Dovada este ca la ora asta sunt schiop.
Vreau sa va rog sa aveti invredere in mine si sa intelegeti ca nu e numai vina mea pentru ca s-au creat situatii delicate.
Am fost bine intentionat tot timpul dar… parca si-a bagat dracul coada tot timpul, intre mine si voi, familia mea sau intre mine si prietenii mei adevarati. Una dintre persoanele vinovate de situatie a fost verisoara mea. Asta a fost si acum s-a sfarsit. Definitiv si irevocabil. Stiu bine ce spun acum, in aceste momente in care mi-am recapatat luciditatea. M-am trezit dintr-un cosmar interminabil. Parca a fost o lupta intre mine si satana. L-am invins. Sunt sigur ca nu se va mai apropia de casa mea.
Binele a reusit sa invinga raul. Asta e impresia mea si pentru asta am luptat pana la epuizare. Acum am familia mea langa mine si am dat la spate toate amintirile. Voi privi numai inainte, in viitor. Stiu ca, atunci cand privesti inapoi, nu mai poti face pasi mari inainte. S-a terminat cu toate amintirile mele. Voi fi un alt om cu o alta identitate: AMERICANA. Tot ceea ce scriu acum, astazi, se va adeveri prin fapte intr-un viitor foarte apropiat. Nu a fost vina mea ca am visat prea mult. Am fost un visator toata viata. Un idealist, un artist, etc. Acum nu mai vreau sa fiu. Nu mai am timp. Ma grabesc sa-i ajung pe altii din urma, altii care au plecat la drum in America inaintea mea. Ii voi ajunge cand voi scapa de gipsul asta de la picior. Pana atunci eu va rog sa-mi acordati sansa reabilitarii. Nu am gresit. Pacatele sunt ale altora, nu ale mele.
Va imbratisez cu drag si mai vorbim in curand. Cu drag, Doru CETATEANU.

Despre MagicServ